Primul iezuit român hirotonit în Cetatea Eternă
Ordinul iezuit şi Provincia Română a Societăţii lui Isus a trăit sâmbătă, 13 decembrie 2008, la Roma, bucuria ridicării de la treapta diaconală la treapta preoţiei a călugărului iezuit Claudiu Ciubotariu prin impunerea mâinilor P.S. Florentin, eparh de Cluj-Gherla. La eveniment au participat un semnificativ număr de iezuiţi, colegi şi prieteni ai noului hirotonit, alături de un grup preoţi greco-catolici români din Roma, însoţiţi de rectorul Colegiului Pontifical Pio Romeno, Pr. Claudiu Pop, şi de corala acestuia care au dat răspunsurile la liturghie. Candidatul la preoţie a fost prezentat adunării de către Pr. Provincial care apoi a cerut Preasfinţitului Florentin hirotonirea întru preoţie. Claudiu a fost însoţit în jurul altarului de cei doi preoţi "naşi": P. Cyril Vasil’ SJ, rectorul Institutului Pontifical Oriental şi P. Olivo Bosa SJ, Superior Provincial în România.

Cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Florentin, rostit în limba italiană, a avut în centru evocarea a trei figuri de mărturisitori ai credinţei, Sf. Antonie cel Mare, căruia, de altfel, îi este dedicată şi biserica catolică orientală a iezuiţilor din Roma, de pe dealul Esquilin; Sf. Ignaţiu de Loyola, fondatorul ordinului iezuit, modelul prin excelenţă al pelerinului în căutarea lui Dumnezeu; şi exemplul cardinalului Iuliu Hossu, al cărui nume evocat, aici, în Cetatea Eternă, are o puternică rezonanţă pentru orice creştin: credinţa noastră este viaţa noastră. La sfârşitul celebrării, PS. Florentin a mulţumit celor prezenţi, peste optzeci de preoţi şi, în mod deosebit, acelor iezuiţi care prin activitatea lor au susţinut în mod continuu viaţa Bisericii: Cardinalului Tomáš Špidlík, SJ, Părintelui Arhimandrit Robert Taft, SJ, specialist în liturgică orientală, şi Părintelui Federico Lombardi, SJ, directorul general al Radio Vatican şi purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun.
A doua zi, prima liturghie a noului hirotonit a avut loc într-un cadru familiar, acela oferit de biserica Colegiului Pontifical Pio Romeno. Momentul a fost marcat de prezenţa Părintelui Superior General al Ordinului Iezuit, Adolfo Nicolás SJ la această celebrare. Participarea sa s-a dorit a fi un semn de susţinere pentru noul hirotonit şi, în acelaşi timp, dovada interesului său pentru Biserica noastră şi pentru iezuiţii români care activează în cadrul ei.
Lucian Lechinţan SJ
Comentarii
3 opinii la “Primul iezuit român hirotonit în Cetatea Eternă”
Exprimaţi-vă opinia


Dumnezeu sa-i binecuvanteze misiunea in randul Iezuitilor!
Fie ca bunul Dumnezeu sa binecuvanteze acest nou inceput, aceasta – speram – noua primavara pentru Biserica Romana Unita si pentru atat de importanti pentru noi, calugari iezuiti!
Totusi, fara a dori sa stirbesc cu ceva din semnificatia si solemnitatea momentului, doresc sa spun ca… primul iezuit roman sfintit preot in Roma a fost George Buitul din Caransebes, cel care a studiat la Roma intre 1619 si 1623. Tot in 1623 a fost si sfintit preot. George Buitul provenea dintr-o veche familie nobiliara din Caransebes, student la Roma in Colegiul Germanicum. S-a intors la data de 23 Mai 1623 la Caransebes unde a activat cu mult zel, combatand pe calvini si convertind mare multime de romani la adevarata Biserica a lui Cristos! Se spune despre el ca a fost “insufletitul apostol al catolicilor de limba romana”.
Mai multe insa despre acest ilustru inaintas al tanarului nostru iezuit, puem gasi la Dr. theol. et phil. Coloman Juhasz, in a sa “Das Tschanad-Temesvarer Bistum waehrend der Tuerkenherrschaft 1552-1699″, lucrare aparuta la Buelmen in Westfalen, 1938.
Multi si fericiti ani intru sfanta slujire preoteasca si a vietii consacrate.