Preasfinţia Sa Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopale Majore a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a fost prezent duminică, 20 mai 2012, în mijlocul comunităţii greco-catolice române de la Paris cu ocazia Primei Sfinte Împărtăşanii solemne pentru 24 de copii din parohia Sf. Gheorghe.
Au concelebrat la Sf. Altar Mons. Claude Bressolette, vicarul general al Cardinalului Andre Vingt-Trois de Paris pentru catolicii orientali în Franţa; pr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma; pr. Cristian Crişan, rectorul Misiunii Greco-Catolice Române din Paris şi pr. Vlad Petruş. În cuvântul de învăţătură, PS Claudiu i-a îndemnat pe credincioşii greco-catolici români prezenţi în capitala Franţei la tărie în credinţă, iar pe copiii care l-au primit pe Mântuitorul prezent sub chipul pâinii şi al vinului la păstrarea neîntinată a harului sfinţitor.
Sărbătoarea comunităţii româneşti de la Paris a fost marcată şi printr-un sugestiv program artistic-spiritual oferit cu acest prilej de către copiii parohiei.
pr. Cristian Crişan
