Prima sărbătoare a anului liturgic a fost celebrata la Viena de un număr mare de credincioşi, care au umplut biserica din Penzingerstraße. Alături de pr. Vasile Luţai, rectorul misiunii Greco Catolice din Viena, a celebrat şi pr. Silviu Hodiş, directorul Editurii Galaxia Gutenberg, care a ţinut şi predica evocând rolul pe care Fecioara Maria îl are în economia mântuirii noastre.
După o reflecţie asupra evenimentelor mai importante din viaţa Preacuratei Maria, naşterea, închinarea la Templu, Buna Vestire, Naşterea lui Isus, nunta din Cana, răstignirea şi adormirea ei, pr. Silviu Hodiş a scos în evidenţă faptul că Preacurata Fecioară Maria a rămas alături de noi şi de-a lungul istoriei, s-a arătat în locuri binecuvântate pentru a ne invita la convertire, pentru a ne determina să ne întoarcem la credinţă mântuitoare în Fiul ei – Dumnezeul nostru. De aceea trebuie să avem curajul de a o imita pe Fecioara Maria şi de a ne abandona ocrotirii Providenţei pentru a face bine în jurul nostru şi pentru a ajunge la fericirea promisă de Dumnezeu.
La Sfânta Liturghie a participat şi prof. dr. Sorin Blaga, de la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, care, după liturghie, a ţinut o impresionantă conferinţă cu tema: „Medicina între Miracol şi Ştiinţă”. Spaţiul parohiei, aflat lângă biserică, a fost neîncăpător şi credincioşii au împărtăşit cu bucurie cuvintele ilustrului profesor, care s-a dovedit a fi un iscusit scriitor şi un foarte bun muzician. Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă fraternă ocazionată de marea sărbătoare, dar şi de faptul că vineri, 6 septembrie, fusese ziua de naştere a păstorului parohiei noastre din Viena.
text: Misiunea Romana Unită Viena
fotografii: Mihai Anthony
