După îndelungi demersuri întreprinse cu comunitatea românească din Gory, la 90 km sud de Dublin, şi discuţii cu părintele Lorry Kehoe, paroh al bisericii St. Michael, din aceasta localitate, precum şi cu Episcopul locului, Excelenţa Sa Denis Brennan, duminică, 7 decembrie 2008, s-a celebrat prima liturghie, la ora 2.30 după-masa. Mai întâi însă a avut loc celebrarea Liturghiei, de la ora 10, în biserica St. Michael din Halston Street, Dublin, urmat de două parastase. După acestea a început un moment de sărbătoare, ce a cuprins o scenetă, câteva poezii şi colinde, culminând cu sosirea Moşul pentru a împărţi cadourile. Totul s-a încheiat cu o agapă, ca semn de solidaritate şi comuniune spirituală.
Am pornit apoi împreună cu un grup de patru persoane spre Gory. Acestea m-au ajutat cu răspunsurile la celebrarea Liturghiei în faţa unei comunităţi de români ce cuprindea greco-catolici şi ortodocşi. Totul s-a desfăşurat într-o frumoasă atmosferă spirituală şi cu o participare de maximă atenţie. După terminarea celebrării Sfintei Liturghii le-am comunicat programul pe viitor: în fiecare duminică, de la aceeaşi oră. Mi-au cerut să le pun la dispoziţie nişte broşuri cu răspunsurile la Sf. Liturghie pentru ca să poată da şi ei răspunsurile. Ca atare se întrevede o colaborare cu membrii poporului lui Dumnezeu.
O notă specială: observăm că românii emigranţi nu uită să se manifeste etic şi spiritual pe planul internaţional, acolo unde se află, conformându-se principiului de drept divin indispensabil al responsabilităţii spirituale, aşa cum afirma Sf. Părinte Ioan Paul al II-lea: "Omul are dreptul de a emigra acolo unde vrea şi în mod fundamental acolo unde spaţiul geografic îi permite să se autointegreze decent uman, social şi economic, şi în mod complementar are şi datoria spiritual-religioasă derivată din natura transcendentală a similitudinii sale cu divinitatea de a nu nega şi omite dreptul absolut al lui Dumnezeu în raport cu fiinţa umană" (astfel ca omul, creatură a lui Dumnezeu, să nu uite a-l onora prin fiinţa şi viaţa sa pe Creatorul său – Binele suprem şi infinit al fericirii sale plenare).
pr. Vasile Orghici
