Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, 13 septembrie 2009, comunitatea greco-catolică din Montreal, Canada, şi-a sărbătorit hramul parohiei „Naşterea Maicii Domnului”. Sărbătoarea hramului a fost încărcată de semnificaţie prin prezenţa Preasfinţitul Vasile Bizău, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore cu sediul la Blaj, invitatul de seamă al acestui eveniment.
Preasfinţia Sa a fost întâmpinat la intrarea în biserică de preotul paroh Gheorghe Avram Şuta şi domnul Ioan Banea, membru fondator al parohiei, care i-a adresat mulţumiri şi urări de bun venit din partea parohiei. La Liturghia arhierească celebrată în duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, au mai participat părintele Paul Michalak, călugăr din ordinul Oblaţii Mariei, pr. Roman Lahola, preot greco-catolic ucrainean, lectorul Aurelian Nagy din Toronto şi preotul paroh Gheorghe Avram Şuta.
În cuvântul de învăţătură rostit de Arhiereu, credincioşii au fost îndemnaţi să rămână fideli Bisericii căreia îi aparţin şi să conserve rădăcinile culturale şi lingvistice care dau sens apartenenţei lor la Biserica Greco-Catolică şi la originile lor româneşti. Tot cu această ocazie, Preasfinţitul Vasile a transmis credincioşilor din Montreal salutul Întâistătătorului Bisericii noastre, Preafericitul Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite. După celebrarea Liturghiei, Preasfinţitul a împărţit iconiţe credincioşilor şi s-a întreţinut cu ei la o agapă fraternă pregătită de doamnele din parohie în sala socială a bisericii.
Evenimentul a avut o semnificaţie deosebit de profundă pentru credincioşii parohiei noastre, prezenţa Preasfinţiei Sale dând plenitudine sărbătorii hramului parohiei. Mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să trăim aceste clipe de har, să putem aduce laudă în cânt şi rugăciune Preacuratei Fecioare Maria, ocrotitoarea şi mijlocitoarea noastră la Fiul ei, Domnul nostru Isus Cristos. Nu în ultimul rând mulţumim Preasfinţitului că s-a ostenit şi a făcut acest drum lung pentru a fi alături de noi, românii care trăim departe de ţară.
Preot paroh Gheorghe Avram Şuta