Vizita PS Vasile Bizău în Canada şi SUA, începută la Montreal, a continuat cu vizita la Toronto şi cu Liturghia arhierească celebrată la Misiunea Greco-Catolică Română Bunavestire din Toronto, în ziua de duminică, 20 septembrie 2009. Preasfinţia Sa a fost întâmpinat la intrarea în biserică de către preoţi şi credincioşi intonând „Pe stăpânul şi Arhiereul nostru”. Părintele Emil Jude, preotul paroh, i-a adresat un cuvânt de bun venit, subliniind importanţa legăturii spirituale cu Biserica Blajului a credincioşilor din diaspora românească.
La Sfânta Liturghie, PS Vasile Bizău a transmis credincioşilor binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi şi-a exprimat bucuria de a se afla în mijlocul credincioşilor din Toronto. Predica Preasfinţiei Sale a avut ca temă Sfânta Cruce, iar mesajul a accentuat asumarea crucii în mod personal, fiecare acolo unde este chemat. Concelebranţi la Sfânta Liturghie au fost pr. Emil Jude, pr. Victor Crişan şi lectorul Aurelian Nagy. Sărbătoarea parohiei a continuat cu o masă festivă în sala parohiei, unde credincioşii au pregătit bucate tradiţionale româneşti.
Pe parcursul vizitei în Toronto, Preasfinţia Sa s-a întâlnit cu Arhiepiscopul romano-catolic de Toronto, Thomas Collins, sub jurisdicţia căruia se află misiunea românească. PS Vasile Bizău a mulţumit pentru grija pastorală faţă de Misiunea Română Bunavestire. Arhiepiscopul Thomas şi-a exprimat simpatia faţă de Biserica Greco-Catolică Română, asigurând de unitatea în rugăciune. PS Vasile Bizău s-a întâlnit de asemenea şi cu PS John Pazak, Episcopul greco-catolic al slovacilor din Canada, fiind programată o întâlnire şi cu PS Stephen Chmilar, Episcopul greco-catolic ucrainean de Toronto şi Estul Canadei.
Vizita pastorală în Canada a continuat în 27 septembrie cu întâlnirea cu credincioşii din Hamilton şi împrejurimi şi cu Liturghia de mulţumire pentru anii de pastoraţie ai părintelui Victor Crişan. În Statele Unite ale Americii, PS Vasile Bizău va vizita Eparhia Greco-Catolică Română cu sediul la Canton şi va celebra împreună cu PS John Michael Botean, Episcopul românilor greco-catolici din SUA, o Liturghie arhierească la Catedrala Sf. Gheorghe din Canton, Ohio, duminică 4 octombrie. Vizita în Canada şi SUA se va încheia cu Liturghia arhierească de mulţumire şi rămas bun, pe care PS Vasile Bizău o va celebra din nou la Toronto, duminică 11 octombrie.
Misiunea Greco-Catolică Română Bunavestire
Toronto, Canada
www.bunavestire.org
Albumul foto se găseşte aici
