S-a încheiat miercuri, 24 octombrie 2010, la Paris, întâlnirea preoţilor români greco-catolici prezenţi în Europa, pentru păstorirea credincioşilor din diaspora. La întâlnirea prezidată de către Episcopul Virgil Bercea de Oradea, numit de către Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma pentru diaspora, au participat în jur de treizeci de preoţi din Italia, Franţa, Spania, Germania, Belgia şi Irlanda.
Întâlnirea, organizată de către responsabilul Misiunii Româneşti din Paris, pr. Gabriel Buboi, a avut loc într-o atmosferă frumoasă de prietenie şi de fraternitate. Au participat responsabili pentru Bisericile Orientale ai Arhiepiscopiei franceze, care au adus contribuţii interesante şi constructive dezbaterilor. A mai contribuit la discuţii şi un expert în drept canonic din Elveţia, care a subliniat multe probleme pe care comunităţile le trăiesc în viaţa de zi cu zi. A fost discutată problema înfiinţării de parohii sau capelanii în Europa, problema preoţilor căsătoriţi care, de multe ori, nu îşi pot desfăşura activitatea pastorală în afara eparhiilor de origine.
Întâlnirea s-a încheiat cu o vizită la Cardinalul Andre Vingt-Trois, Arhiepiscop de Paris, care s-a dovedit a fi foarte disponibil să asculte problemele greco-catolicilor, mai ales ale celor din Franţa. Apoi, Cardinalul a îndrumat pe fiecare, în primul rând pe Episcopul Virgil, să continue activitatea pastorală întreprinsă, dând ca exemplu Parisul, unde Biserica Greco-Catolică este prezentă aproximativ de şaizeci de ani. Prelatul a încheiat dorind fiecăruia dintre noi să trăim profund propria vocaţie preoţească „în diaspora”, ducând în fiecare loc Evanghelia şi făcând prezentă propriilor credincioşi însăşi viaţa lui Cristos.
Experienţa de la Paris a fost pentru toată lumea, în înainte de toate, o posibilitate de întâlnire şi de prietenie, de confruntare a problemelor şi o încercare de a găsi soluţii adecvate. Acum tuturor le revine responsabilitatea de a se întoarce în propriile comunităţi şi de a continua cu un spirit nou propria activitate pastorală.
Via GrecoCatolicaMadrid.blogspot.com
