Știri
Ziua Persoanelor Consacrate sărbătorită la Oradea
În 2 februarie 2009, persoanele consacrate din Eparhia greco-catolică de Oradea s-au strâns în jurul Preasfinţitului Virgil Bercea, la Mănăstirea Franciscană "Maica Domnului" din Oradea pentru a sărbători Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate. Au participat un număr...
Hramul Seminarului orădean
Vineri, 30 ianuarie 2009 a fost o zi deosebit de importantă pentru toţi locuitorii Seminarului orădean, dar nu numai. Importanţa acestei zile s-a datorat sărbătoririi hramului Seminarului, odată cu sărbătorirea celor "trei mari dascăli şi Ierarhi, Vasile, Grigore şi...
Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi la Sebeş, împreună cu PS Vasile
La Sebeş, în Biserica „Sfânta Cruce”, joi, 29 ianuarie, seara, a început sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan. Preasfinţitul Vasile Bizău, episcop al Curiei Arhiepiscopale, împreună cu părintele Vicar Ioan Fărcaş şi toţi preoţii din protopopiatul...
COMUNICAT: Protestul Ierarhiei BRU faţă de proiectul legislativ 368/2007
COMUNICAT Luând act de iniţiativa legislativă nr. 368/2007 "Privind regimul juridic al bunurilor imobiliare, aparţinând cultelor religioase ortodox şi greco-catolic din România” iniţiat de domnii deputaţi Buda Daniel, Oltean Ioan şi Zegrean Augustin în anul 2007,...
Biserica din Grădinari Negru a fost preluată
Duminică, 25 ianuarie, a fost o zi de mare sărbătoare pentru comunitatea greco-catolică din localitatea Grădinari Negru. După 61 de ani, Parohia Greco-Catolică şi-a reintrat în drepturi, celebrând prima liturghie în biserica care a fost câştigată în instanţă. Cu toate...
Vizita pastorală a PS Virgil Bercea în comunităţile greco-catolice româneşti din Italia
În perioada 12-18 ianuarie 2009 Prea Sfinţia Sa Episcop Dr. Virgil Bercea s-a aflat într-o Vizită pastorală la aproape toate Parohiile greco-catolice din Italia, la Protopopiatele din Triveneto (Udine, San Dona di Piave, Veneţia Mestre, Padova, Vicenza, Lonigo,...
Întâlnirea eparhială a responsabililor de tineret
Sâmbătă, 24 ianuarie 2009, s-a desfăşurat la Cluj-Napoca, în Parohia "Sf. Iosif" din Cartierul Someşeni, prima întâlnire din 2009 a responsabililor de tineret din Eparhia de Cluj-Gherla. La întâlnire a luat parte Pr. Cristian Goia - responsabil eparhial cu pastoraţia...
Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor la Deva
În fiecare an, în intervalul 18-25 ianuarie, au loc întâlniri de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Şi la parohia “Imaculata” din Deva au avut loc astfel de rugăciuni în decursul acestei săptămâni. Încheierea acestor zile de rugăciune a avut loc în biserica...
Foto: Încheierea octavei de rugăciune în catedrala din Lugoj
{ pwa-user [eparhia.lugoj] pwa-album [NcheiereaOctaveiDeRugaciuneLaLugoj]}