Nr. 266 / 2006
ALEXANDRU,
Din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei de Lugoj
Onoratului cler
şi iubitului popor credincios
har, binecuvântare şi mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
şi de la Domnul nostru Isus Cristos
CRISTOS A ÎNVIAT!
„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul
Să ne bucurăm şi să ne veselim întrânsa"
(Stihirile învierii)
Iubiţii mei fraţi întru preoţie,
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Iubirea lui Dumnezeu a fost atât de mare încât l-a dăruit pe Unicul Său Fiu pentru a ne răscumpăra din sclavia întunecoasă a păcatului şi a ne deschide drumul spre împărăţia Sa. Toată istoria mântuirii nu este altceva decât o dovadă constantă a iubirii lui Dumnezeu pentru creatura sa umană. „În istoria iubirii pe care ne-o prezintă Biblia, El vine în întâmpinarea noastră, el caută să ne cucerească – până la ultima cină, până la inima străpunsă pe Cruce, până la apariţiile celui Înviat şi la marile lucrări din activităţile apostolilor, prin care El a călăuzit drumul Bisericii de la început" (Deus caritas est, 17).
„Nu vă fie teamă" (Mc 16, 6). Cu aceste cuvinte, Cel înviat se adresează nu numai discipolilor cei mai apropiaţi, ci umanităţii întregi, o umanitate care şi azi – chiar mai mult ca oricând – are nevoie de aceste cuvinte ale Mântuitorului. Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea încă de la începutul pontificatului său, a reluat aceste cuvinte cerându-ne să nu ne fie teamă că Dumnezeu nu ne ia nimic dar ne dăruieşte totul. În faţa misterului învierii Mântuitorului, teama şi spaima nu-şi mai au rostul şi trebuie să fie înlocuite de credinţă, speranţă şi iubire.
„Pentru ce îl căutaţi pe cel viu printre cei morţi? Nu este aici, ci a înviat" (Lc 24, 5-6). Dificultatea pur umană de a înţelege că Cel Viu nu poate rămâne printre cei morţi pune în criză atât pe credincioasele femei care găsesc mormântul gol, cât şi pe toţi aceia care de 2000 de ani încearcă să înţeleagă marele mister al învierii din morţi a Mântuitorului.
Pe drumul nostru către Emaus de prea multe ori ochii noştri sunt împiedicaţi să-l recunoască pe Cel care este Iubirea. Suntem şi noi ca şi Cleopa şi prietenul său Luca, nişte fiinţe umane încercate de dubiu, nişte fiinţe care caută cu înfrigurare semnele prezenţei celui înviat printre noi. Mântuitorul însă vine şi ne pune faţă în faţă cu propria noastră contradicţie: „O nepricepuţilor şi târzii cu inima de a crede toate câte au grăit profeţii? Nu trebuia oare să le pătimească Cristos acestea ca să intre în mărirea sa?" (Lc 24, 25-26). Singurătatea şi îndoiala noastră au nevoie de o prezenţă care să ne ferească de venirea nopţii din noi, şi de aceea şi noi – ca şi discipolii din Emaus – îi cerem Mântuitorului: „Rămâi cu noi, căci se lasă seara şi ziua e de acum pe sfârşite" (Lc 24, 29).
Ca şi pe Maria Magdalena, Mântuitorul ne cheamă pe nume şi noi îi răspundem chemându-l „Învăţătorule" (Io. 20, 16), pentru ca apoi să auzim şi noi acel puternic şi emoţionant: „Pace vouă" (Io 20, 19). Bucuria inundă şi sufletele noastre ca şi pe cele ale discipolilor pentru că asistăm la victoria iubirii asupra împărăţiei întunericului.
*
* *
Iubiţi credincioşi,
În mijlocul unei lumi bolnave spiritual în care unii ar dori să facă cât mai puţin prezent Cuvântul Evangheliei, nu pot să nu împărtăşesc cu voi bucuria învierii Domnului Nostru Isus Cristos, gândul şi rugăciunea noastră îndreptându-se în special spre acele comunităţi parohiale care încă trebuie să-l mărturisească pe Cel ce este iubirea în mijlocul unor situaţii dificile, văduviţi fiind de lăcaşurile de cult sau de o adevărată libertate religioasă. Glasul nostru de păstor se ridică în apărarea voastră asigurându-vă că Dumnezeu care este iubire nu vă va părăsi niciodată atunci când aveţi de suferit de pe urma credinţei voastre să nu uitaţi niciodată că punctul final al Golgotei nu este crucificarea, ci Învierea. Trebuie să-l mărturisiţi pe Cristos în mijlocul unor situaţii dificile, să ştiţi că şi acolo învierea Domnului va aduce bucurie şi reînnoire spirituală, fiind cu toţii conştienţi de victoria iubirii lui Cristos împotriva urii şi a răului.
Mormântul Mântuitorului este gol, piatra a fost dată la o parte şi lumina a pătruns în mijlocul întunericului. Trebuie şi noi să îndepărtăm orice oprelişti ce stau în calea iubirii şi să lăsăm ca sufletul nostru să fie inundat de lumina învierii. Nu poate exista o viaţă creştină autentică fără iubire, şi nu putem să-l mărturisim pe Cel Înviat dacă iubirea nu ne călăuzeşte paşii. „El ne iubeşte, ne arată şi ne face să trăim iubirea Sa, şi pornind de la această ″primă iubire a lui Dumnezeu″, poate, ca răspuns să înmugurească iubirea şi în noi" (Deus caritas est, 17).
Învierea Mântuitorului este în zorii primei zile a săptămânii dar de fapt suntem în prima zi a învierii neamului omenesc din abisul păcatului şi de aceea Mântuitorul ne vine în întâmpinare spunându-ne „Bucuraţi-vă" (Mt 28, 9).