Duminică, 21 februarie 2016, parohia Sfinții Trei Ierarhi Grigore, Vasile și Ioan, din Roma, l-a avut ca oaspete pe pr. Vasile Man, vicerector al Colegiului Pontifical Pio Romeno și postulator al Cauzei de beatificare a Episcopilor greco-catolici morți în faimă de martiriu în timpul persecuției comuniste din România. Sfânta Liturghie a fost concelebrată de pr. paroh Serafim Vescan Iulian și pr. Vasile Man, un grup de 6 studenți din cadrul Colegiului asigurând răspunsurile pe parcursul celebrării.

Cuvântul de învățătură a aparținut părintelui paroh, acesta explicând cele 3 perioade liturgice: Triodul, Penticostarul și Mineiul. Prezentând perioada Triodului și precizând importanța pregătirii pentru intrarea în timpul Postului Mare, pr. Serafim a continuat explicând parabola vameșului și a fariseului. Sublinierea importanței rugăciunii, valorificarea virtuții umilinței și importanța statorniciei în credință au fost temele care au introdus conferința despre cei 7 Episcopi mărturisitori pentru credință ai Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, pr. Vasile Man a explicat detaliat procesul de beatificare și a ilustrat viața și suferința Episcopilor Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu. Conferința a avut două părți. În prima parte, părintele postulator a explicat, cu ajutorul imaginilor și al ilustrațiilor, „drumul Crucii” parcurs de Episcopii greco-catolici în perioada comunistă, începând cu anul 1945 și până la moartea martirică, mărturie a credinței și a statorniciei. Partea a doua a prezentării a constat în proiecția unui material realizat de Signis România, un film documentar, care cuprinde mărturii, interviuri și imagini din Arhivele Naționale ale României.

Aceasta a fost a doua oară când parohia Sfinții Trei Ierarhi Grigore, Vasile și Ioan a găzduit prezentarea Episcopilor greco-catolici români care s-au jertfit pentru credința lor, pr. Vasile Man realizând o conferință pe această temă și în anul 2014. Mulțumind pentru frumoasa expunere, pr. Serafim Iulian Vescan i-a îndemnat pe cei prezenți să se roage pentru ridicarea celor 7 Episcopi la cinstea altarelor, totodată invitându-l pe pr. Vasile Man să revină în parohie, ori de câte ori va avea ocazia.

Ioan – Ştefan Dumitraş
via BRU-Italia.eu

imagine

imagine

imagine