Duminică, 14 martie 2010, românii greco-catolici din Italia au trăit o zi intensă la Padova. Fiecare comunitate de credincioşi de rit bizantin român a pornit la răsăritul soarelui să ajungă la frumoasa Bazilică „a Sfântului”. Din fiecare parte a Italiei, dar mai ales din Lombardia, Veneto şi Emiglia-Romagna, cu mijloace proprii sau cu autobuze, organizate de către preoţi, un număr mare de pelerini a ajuns la mormântul Sf. Anton, sfânt care, solicitat de cuvântul Evangheliei, a abandonat bogăţiile şi comorile pentru a ajunge la unica comoară: Hristos Domnul.
Cel care a primit pelerinii anul acesta a fost Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, care a reiterat, în predica sa, importanţa menţinerii credinţei în diasporă, „departe de propria casă, de propria familiile şi de mediul în ne-am născut, unde, probabil, este mai uşor să ne menţinem în viaţa de credinţă”. La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de Înaltul prelat, au participat aproximativ treizeci de preoţi de rit bizantin şi roman şi peste o mie de pelerini. Corul, compus din credincioşi ai comunităţilor româneşti din Imola şi Bologna, a sprijinit rugăciunea întregului popor creştin care a participat la Liturghie.
După ceremonie, credincioşii au mers împreună cu Episcopul să consume cu bucurie şi fraternitate preparatele tradiţionale româneşti. Printre acestea s-au remarcat: sarmalele de post, legumele şi mâncărurile specifice din Postul Mare. Mărturia credincioşilor, care s-au făcut pelerini, a fost remarcabilă şi plină de înţeles, mai ales pentru o Biserică ce a îndurat mari suferinţe până la martiriu, care în prezent se redescoperă vie şi triumfătoare. Fiecare pelerin a revenit la casa lui cu inima plină de bucurie pentru că s-a rugat şi a participat la Sfânta Euharistie şi pentru faptul că a „împărţit” cu fraţii o zi „specială” pentru propria viaţă spirituală.
pr. Michele Pirotta – pr. Raimondo Salanschi
via BRU-Italia.eu – album foto