Nu scrie pe frunțile noastre care dintre noi va sfârși aproape de cei dragi sau în spital, care se va chinui, care se va agăța de viață cu dinții pe ultima sută de metri. Nu scrie nici cum vor fi gândurile noastre ultime, atunci când avem timp să ne facem socoteala. Uneori, ce rămâne pentru prag e doar singurătatea unui salon de spital. Uneori fereastra e departe. Uneori patul e pus în așa fel încât în față nici măcar nu ai o fereastră, ci doar un zid. Cel mult, un zid și-o ușă. Pentru ca zidul acela să fie mai mult decât un zid și-o ușă, săptămâna aceasta un preot greco-catolic a sfințit câteva cruci de lemn, avându-l pe Isus pe ele, pentru cei de la chirurgie. Dintr-un spital lugojean. Indiferent că acei pacienți vor ieși de acolo vindecați sau acolo li se va sfârși drumul pământesc, vor avea o mângâiere în plus pentru șederea lor în spital.

Poate e un detaliu ce nu agață privirea, atunci când intri într-un salon de spital, să ai o cruce și un Isus aproape. Poate nici n-ar trebui neapărat să fie acolo, așa cum se discută că n-ar trebui să fie icoane în școli. Dar aici e vorba de mângâierea unor oameni maturi ce trec prin momente de cumpănă ale vieții lor. Chirurgia, într-un spital unde se operează peste 1.000 de cazuri pe an, cum este Spitalul Municipal Dr. Teodor Andrei din Lugoj, e o anticameră pentru viață sau moarte, nu un teren de joacă la groapa cu nisip, ca alte specializări medicale.

Poate e un lucru mic în universul de gesturi cotidiene: doctorul Erwin Floroni, șeful Secției Chirurgie, și-a dorit într-o zi niște cruci în saloane și în blocul operator, cineva a dus ideea mai departe, de la Cluj, de la preacuvioasa maică Valentina Hădărău, ce le conduce pe greco-catolicele baziliene din România, au plecat cele cinci cruci pregătite, cu tot cu Isusul fiecăreia, au ajuns frumos la Lugoj, au fost sfințite de către preotul greco-catolic dr Marius Petru Pop, consilier episcopal și secretar eparhial, secondat de Raimondo Mario Rupp, cu ajutorul asistentei șefe Kiss Letiția alături de mulțumirile managerului Florin Voichescu și în prezența câtorva asistente și a unei paciente. Pacientă ce nu avea vizibilitate la geam.

Văzând fotografiile de la ceremonia sfințirii, cineva a spus, în acea zi, despre reprezentările lui Isus: ”parcă ar vrea să se ridice de pe cruce”. Mă gândesc că e frumos să ne închipuim că există mereu cineva gata să se ridice de pe crucea sa, acolo unde suferă un bolnav sau un om necăjit. Pentru astfel de momente, dincolo de ce e în fișa postului lor, o mână de oameni s-au gândit ca zidul opus ferestrei, din fața unei paciente din Banat, să nu rămână gol.

Ramona Băluțescu