De castelul din Obreja ne leagă multe amintiri; unele sunt ale Instituţiei Bisericii Greco-Catolice iar altele ale unor clerici sau călugări care ş-au desfăşurat o parte din activitate în acest „castel”.
Astăzi castelul găzduieşte un eveniment de seamă asupra căruia vrem să reflectăm în câteva fraze:
E ştiut că în castelul de la Obreja şi-au desfăşurat activitate religioasă atât călugării bazilieni greco-catolici cat şi măicuţele din Congregaţia Surorilor Maicii Domnului – prima congregaţie feminină autohtonă din cadrul Bisericii noastre. Anul 1948 şi chiar şi ziua de 21 octombrie a constituit pentru Biserica noastră şi pentru ordinele sale călugăreşti un moment de cumpănă. Desfiinţarea oficială a Bisericii noastre pe lângă prigoana episcopilor şi preoţilor a adus suferinţă şi amărăciune şi congregaţiilor călugăreşti.
După câţiva ani castelul a devenit Şcoală ajutătoare pentru copii cu probleme sociale în familie aşa că s-au făcut modificări şi adaptări pentru ocrotirea acestor copii.
Trecerea a încă mai bine de cinci decenii de „uitare” a Bisericii Române Unite încheiată în 1989 a atras după sine reactualizarea legăturilor sufleteşti cu Castelul din Obreja. După un timp destul de lung în ani de tergiversare a restituirii proprietăţilor, castelul a revenit în proprietatea Bisericii Unite, urmând a i se atribui o destinaţie potrivită cu menirea sa străbună.
Congregaţia Inimii Neprihănite, al cărei mentor spiritual rămâne sora Ionela Maria Cotoi, – chiar dacă Fondatoarea Divină a congregaţiei este considerată Maica Domnului – a fost cea care a solicitat cu bucurie şi interes să i se atribuie din partea BRU această Mănăstire pentru a-i da după restaurare o utilitate specifică ìn cadrul Bisericii.
Astăzi, după mai bine de 2 ani de eforturi, griji, cheltuieli, … la castelul din Obreja e mare sărbătoare: lucrările principale de restaurare s-au terminat, capela s-a reconstruit precum era în 1948-50 şi membre de valoare ale CIN, trăiesc de multişor în această casă; suportă privaţiunile şi greutăţile acestui nou început şi sunt preocupate ca viaţa de comunitate să reînflorească la Obreja spălând în uitare suferinţe şi umilinţe ale anilor de prigoană a Bisericii noastre în toate structurile ei.
Astăzi la Obreja e sărbătoare deoarece PF SA Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al BRU, împreună cu un sobor de preoţi, un număr consistent al CIN şi mulţi alţi buni credincioşi vor fi aici pentru resfinţirea capelei castelului şi pe de altă parte pentru a înmulţi numărul celor care-l caută pe Dumnezeu, consacrând întru preoţie pe teologul Ciontea Adrian şi primind voturile unor fecioare consacrate la viaţa călugărească în această Congregaţie.
Sfânta Liturghie, pe care se centrează întregul cult liturgic al Bisericii lui Cristos, devine astfel o sărbătoare unică în evul nou al acestei Mănăstiri din Obreja.
Biserica noastră este astăzi încă persecutată; din amintiri se ştie că sora Ionela i-a prevăzut eliberarea şi o a doua perioadă de persecuţie pe care am putea-o identifică cu starea de faţă a Bisericii noastre. La sfârşitul acestei noi prigoane, vor rămâne puţini, foarte puţini credincioşi ai acestei Biserici.
Non multa sed multum, zice un proverb latin, adică nu ne mai gândim astăzi la cantitate atâta vreme cât în general lumea nu se mai orientează spre Biserică aşa cum o făcea odinioară. Indiferentismul, secularizarea, căutarea plăcerilor vieţii cotidiene, dar şi o seamă de elemente ale sărăcirii omului au redus considerabil numărul de creştini autentici din lume. De ce ne-am considera noi altfel?! Cu toate acestea iată în congregaţie care trece şi ea prin momente de încercare, suflete nobile se adaugă mireselor lui Isus şi tineri teologi îşi finalizează chemarea prin „lucrarea” mâinilor ierarhului lor – Întâi Stătătorul Bisericii noastre, Arhiepiscopul Lucian Mureşan.
Nu te teme turmă mică, spune un cuvânt al Scripturii şi de asemenea un cuvânt profund al sfântului părinte de pie memorie Ioan Paul al II-lea, devenit titlu şi îndemn, ne spune „Duc in altum”, ceea ce înseamnă pentru noi, acum şi aici, să pătrundem mai adânc în sensul acestor cuvinte care „răstălmăcind scripturile” ne încurajează că dacă… mai sunt doi sau trei credincioşi… Dumnezeu nu va distruge „cetatea”.
Aşadar bucuraţi-vă de o zi de praznic de pioasă amintire pentru cei ce au adormit în închisori, în suferinţă sau cu nădejdea că vor ajunge să vadă din nou Biserica noastră repusă în firescul menirii sale; ei se bucură şi jertfa lor o continuă Biserica luptătoare – corabie care nu se îneacă atâta vreme cât Domnul Isus Cristos şi Măicuţa Sfântă şi-au exprimat prin jertfe inegalate iubirea faţă de creatură.
Cu toţi credincioşii catolici sau simpli creştini prezenţi la această bucurie să-i aducem lui Dumnezeu, prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Mariei, mărire, cinste şi închinăciune pentru toate bucuriile de care ne-au învrednicit.
Blaj – Obreja, 21.10.2007
Pr. Dr. Ioan Mitrofan
