Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la naşterea celui care a fost Arhiepiscop emerit Ioan Ploscaru, fost Episcop al Eparhiei de Lugoj și mărturisitor al credinţei în închisorile comuniste timp de 15 ani. În acest sens, Episcopia de Lugoj organizează în catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj în ziua de 19 noiembrie 2011, un program liturgic şi cultural-istoric. Astfel începând de la orele 16.15 Prea Sfinţitul Episcop Alexandru Mesian se va reculege la mormântul ÎPSS Ioan Ploscaru; (cimitirul greco-catolic Lugoj)

De la orele 16.45 în catedrală va avea loc Sfântul Rozar, urmat la ora 17.15 de prima alocuţiune rostită de drd Sergiu Soica despre personalitatea ÎPSS Ioan Ploscaru. La ora 17.35 va începe Sfânta Liturghie Arhierească pontificată de Preasfinţia Sa Alexandru Mesian. Răspunsurile vor fi date de corul catedralei, dirijat de prof. Olimpia Drăgan. După Sfânta Liturghie va avea loc un Parastas de pomenire după care va urma un Cuvânt omagial despre ÎPSS Ioan Ploscaru, prezentat de conf. univ. pr. dr. Ioan Mitrofan.

centenar i ploscaru

Arhiepiscopul Ioan Ploscaru s-a născut la data de 19 noiembrie 1911 în localitatea Frata (jud. Cluj). A studiat teologia la Blaj fiind hirotonit preot celibatar, în ziua de 17 septembrie 1933, la vârsta de 22 ani. A fost profesor de religie la Braşov, apoi preot la Ocland. În anul 1936 a fost trimis la studii la universitatea din Strasbourg unde a studiat până în anul 1939, când pleacă la Institutul Catolic din Paris pentru pregătirea tezei sale de doctorat. Datorită războiului, la 6 iunie 1940, a părăsit în grabă Parisul sosind la Lugoj unde a fost numit secretar episcopesc, canonic şi apoi vicar general. La 30 noiembrie 1948 a fost consacrat Episcop de Lugoj în clandestinitate căci Biserica Greco-Catolică era scoasă înafara legii, Episcopul Lugojului de atunci Ioan Bălan fiind arestat la 28 octombrie 1948. Arestat în 1949, a suferit supliciul închisorilor timp de 15 ani, condamnat fiind pentru „trădare de patrie”. Eliberat doar în 1964, urmărirea sa a continuat încă 25 de ani. A văzut reînvierea Bisericii Române Unite, în decembrie 1989. La 29 noiembrie 1996, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea i-a acordat titlul de Arhiepiscop Emerit. A trecut la cele veşnice la 31 iulie 1998, în al 50-lea an de episcopat.

Raimondo-Mario Rupp