După moartea lui Atanasie a urmat o vacanţă de zece ani a scaunului episcopal, la care conducerea a avut-o teologul iezuit. Tulburările au continuat. Protopopii adunaţi la începutul lui noiembrie 1713, au oferit scaunul vlădicesc iezuitului Szunyog, fostul teolog al episcopului decedat, dar acesta, invocând statutele ordinului iezuit care opresc pe membrii săi să ocupe demnităţi în afara tagmei călugăreşti, a refuzat. După aceea l-au ales în unanimitate pe cehul Venceslav Franz, fost secretar al lui Atanasie. Dar împăratul a refuzat pe motivul că era laic şi sinodul trebuia să propună conform Diplomei a II-a Leopoldine, trei candidaţi dintre care împăratul trebuia să numească pe unul. Curtea din Vieana a dorit şi a cerut ca între candidaţi să fie şi Ioan Giurgiu Patachi, preot misionar român de rit latin în Făgăraş. După multe tratative cu protopopii, s-a ajuns la un consens în baza căruia la 23 decembrie 1715, împăratul Carol VI îl numi episcop pe Ioan Giurgu Patachi, născut în anul 1682 din părinţi români, în satul Strâmbu, comitatul Solnocului, în ungureşte Horgos Patak, de unde şi numele lui. Rămas orfan de ambii părinţi, a fost crescut de iezuiţi. A studiat la Cluj, Sabaria (Szambathely), Viena şi Roma. Din 1712 era preot misionar în Ţara Făgăraşului.
Începându-se zidirile noii cetăţi a Albei Iulii, căzând în perimetrul lucrărilor printre altele au fost demolate şi „Mitropolia Bălgradului cu Biserica cea de Mihai Vodă cel Viteaz pe la 1600 făcută”. Terenul primit în cartierul Maieri al oraşului şi suma de 1300 florini necompensând paguba făcută, odată cu diploma din 23 decembrie 1715 prin care îl numise pe episcopul I.G.Patachi, împăratul a înzestrat episcopia cu moşiile, domeniile fiscale, de la Sâmbăta de Jos, districtul Făgăraşului şi de la Gherla. Reînfiinţând iarăşi la Alba Episcopia romano-catolică, scoasă de reformaţi la 1566 şi ţinând cont de hotărîrea conciliului Lateran din 1215, că în aceeaşi localitate nu pot rezida doi episcopi catolici, Episcopia română unită a fost mutată la Făgăraş, aproape de domeniul de la Sâmbăta de Jos. Abia la 1721 a fost aprobată numirea lui I. Giurgiu Patachi de Sfântul Scaun prin bula papală Rationi Congruit. Înainte de hirotonirea ca arhiereu, a trecut de la ritul latin la cel oriental, devenind călugăr bazilian în Agram, unde a fost sfinţit episcop. La 17 august 1723 a fost instalat festiv în catedrala „Sfântul Nicolae” din Făgăraş. După abia patru ani de episcopat, la 29 octombrie 1727, I.G.Patachi a încetat din viaţă în vârstă de abia 45 de ani.
Se cuvine să ne oprim în mod deosebit asupra importanţei bulei papale „Rationi Congruit”, prin care, pe de o parte se canonizează Episcopia Română Unită de Făgăraş, iar pe de altă parte este actul de naştere al şcolilor din Blaj.
În vremea când în Moldova la 6 octombrie 1711 şi în Ţara Românească la 5 ianuarie 1716 se instalase regimul fanariot, prin care ortodoxia filo-turcă şi antiromană îşi desfăşoară nestingherită activitatea sub protecţia otomană, în Transilvania, Biserica românească, intrată cum a putut în comuniune cu Biserica Romei a dat naştere unei instituţii româneşti, de cea mai mare importanţă pentru întregul neam, Episcopia Română Unită a Făgăraşului, în cadrul căreia, după stabilirea reşedinţei la Blaj, va lua fiinţă Mănăstirea cu seminarul „Sfintei Treimi”, „Mama şi învăţătoarea întregului neam românesc”, aşa cum a numit-o Petru Maior, instituţie care, pe lângă seminarul „Bunei Vestiri” a întemeiat şi „Fântânile Darului”, sau şcolile blăjene, izvor de apă vie pentru toţi românii, atât de o parte cât şi de cealaltă a Carpaţilor. Baza lor juridică a fost Bula papală, promulgată la 18 mai 1721 de către Papa Inocenţiu al XIII-lea (1721-1724), cunoscută – după cuvintele de început – „Rationi Congruit”. Aşa începe: ” Rationi Congruit et convenit honestari”… „Se cuvine şi se potriveşte raţiunii, judecăţii sănătoase să onoreze”… iniţiativa antecesorului său, Clemente al XI-lea (1700-1721), decedat cu două luni înainte (la 19 martie 1721).
Câteva antecedente lămuritoare:
Iniţiatorul acestei bule, promulgată de Papa Inocenţiu al XIII-lea, a fost antecesorul său în scaunul Sfântului Apostol Petru, Papa Clemente al XI-lea care anterior alegerii, s-a numit Giovanni Francesco Albani şi se pare că era de origine aromân. În orice caz este sigur că a fost în bune relaţii cu domnitorul Constantin Brâncoveanu şi cu boierii Cantacuzini din Ţara Românească, îndeosebi prin Răducanu (Radu sau Rodolfo), fiul lui Constantin Stolnicul Cantacuzino, cunoscutul protector al catolicilor, el însuşi greco-unit (ortodox unit). Răducanu, studiind la Padova, a fost omul de legătură între Brâncoveanu şi Papă, încă înainte de urcarea acestuia în Scaunul Pontifical.
Radu Dudescu, Mihail Cantacuzino, fratele Stolnicului şi soţia lui Păuna, cu fiii Radu şi Constantin, părăsind Ţara Românească după martiriul lui Brâncoveanu şi al fiilor săi la Constantinopol, ajung pe furiş, prin Messina, Napoli, Bologna, Ferrara şi Veneţia la Viena, pentru a cere protecţie împărătească. Păuna merge la Papa Clemente XI personal, pentru protecţia fiului ei Radu. Legăturile Cantacuzinilor cu papalitatea vor continua şi după aceea. Aşa se explică fixarea episcopului Ioan Giurgiu Patachi şi a reşedinţei episcopiei Române unite la Făgăraş, fiindcă Ţara Făgăraşului era o feudă a Ţării Româneşti.
Alt motiv al mutării episcopiei româneşti, de la Alba Iulia la Făgăraş, a fost pretenţia episcopului romano-catolic Martonffi, instalat cu mare fast creat de protopopii români greco-catolici, la 17 februarie 1716, după restaurarea episcopiei catolice a Transilvaniei, din care a fost alungat episcopul pe la jumătatea secolului al XVI-lea de către calvini, potrivit hotărîrii Conciliului Lateran II din 1215, în virtutea căreia nu pot avea reşedinţă două episcopii catolice în aceeaşi localitate, a cerut ca el să fie unicul episcop cu jurisdicţie peste toţi catolicii din Transilvania, de ambele rituri, iar Ioan Giurgiu Patachi să fie vicatrul său. Or, acum erau cu totul schimbate lucrurile faţă de 1215, când papii cereau într-una protecţia românilor catolici de rit bizantin, prin numirea unui episcop vicar pentru ei, ceea ce episcopii maghiari n-au făcut. Acum Biserica Română Unită îşi avea deja cristalizată fiinţa încă de la unirea din 1700.
Diplomaţia papală ajunse astfel într-o gravă încurcătură. Numai dragostea Papei Clemente XI faţă de români pe care-i cunoştea prin Cantacuzini, inscusinţa şi vizuinea lui superioară, a salvat cauza printr-o acţiune diplomatică. Papa ar fi dorit pentru români o arhiepiscopie autonomă, dar opoziţia maghiaro-vieneză era foarte greu de învins. Cel ce nu putea canoniza Diploma a II-a Leopoldină, nu putea aproba nici cererea lui Martonffi, dar nu putea anula nici diploma cu condiţiile ei umilitoare, cu dependenţa românilor de Esztergom. În situaţia aceasta a găsit totuşi, o ieşire fericită. Prin bula „Rationi Congruit”, pregătită de el şi publicată de urmaşul său, Inocenţie al XIII-lea trece peste prevederile Conciliului Lateran, şi nu-i supune pe românii greco-catolici episcopului romano-catolic de Alba Iulia, creând pentru ei Episcopia greco-catolică de Făgăraş. Atât alegerea persoanei episcopului cât şi a reşedinţei episcopale, Papa le-a făcut la sugestia Cantacuzinilor (Nilles, Symbolae, P.408/409).
Acum este momentul să aratăm cum bula papală este certificatul de naştere al şcolilor din Blaj: „predecesorul nostru – spune Papa Inocenţiu în bulă – acelaşi Clemente al XI-lea, a voit ca atunci şi cât mai curând să se cumpere reşedinţă episcopală, pentru care se află destinată suma de 4.000 de florini. De asemenea, după rânduielile ritului grec, în aceeaşi Biserică a Făgăraşului trebuie să fie aşezaţi călugări şi preoţi, de cumva nu sunt de rit bizantin, aşa cum s-a menţionat, care să ţină locul canonicilor şi capitulului. Ba şi mai mult, la numita Biserică a Făgăraşului să fie promovaţi şi aduşi numai episcopi care ţin ritul răsăritean şi care să aibă şi să poată exercita jurisdicţie asupra acestora”. Separarea de episcopia de Alba Iulia şi dreptul de a avea mănăstire şi călugări după regula Sfântului Vasile cel Mare, îmbrăţişată de Episcopul Ioan Giurgiu Patachi, n-a putut fi dusă la bun sfârşit din cauza morţii atât de timpurii a acestuia, dar urmaşul său în episcopat Inochentie Micu Clain, pe temeiul bulei „Rationi Congruit” va stărui la Roma şi la Viena pentru obţinerea fondurilor necesare pentru mănăstire. În această mănăstire se vor aşeza călugării Atanasie Rednic, Grigore Maior, Gherontie Cotorea ş.a., primii dascăli ai şcolilor româneşti din Blaj.
Pastoraţia Episcopului Ioan Giurgiu Patachi a fost extrem de grea. A urmat după 10 ani încheiaţi de vacanţă episcopală, timp în care episcopia a fost condusă de teologul iezuit, n-a avut cine să sfinţească mirul, antimise, biserici şi mai ales să hirotonească preoţi. Candidaţii la preoţie treceau munţii în principate ori în Maramureş unde erau hirotoniţi. I-a fost foarte greu episcopului să lucreze cu cei peste 400 de preoţi hirotoniţi în afară. Aceştia erau răspândiţi în toate părţile eparhiei şi nu ţineau nici o legătură cu vlădica. Sinodul convocat la 27 februarie 1725, cere protopopilor să stabilească exact numărul preoţilor şi să-i socotească scoşi din tagma preoţească dacă nu vor veni să ia binecuvântarea episcopului. În acelaşi timp, s-au strecurat în ţară o mulţime de călugări străini, care atrăgeau credincioşii satelor, cărora li se adresau pentru diferite slujbe, deşi nu se ştia despre ei dacă au sau nu darul preoţiei, cu toate că îndemnau pe credincioşi să-şi părăsească propriii lor preoţi. Sinodul din februarie 1725 a luat măsuri şi asupra acestora şi a credincioşilor care-i oploşesc.
După moartea Episcopului Patachi, conducerea eparhiei a trecut în mâinile celor doi vicari episcopali: protopopii din Daia şi Juc şi a teologului iezuit Regai, sub supravegherea lui Adam Fitter, rectorul colegiului iezuit din Cluj. Din actele sinodului ţinut la 15 noiembrie 1728, convocat de Adam Fitter la Cluj, aflăm că tulburările au reînceput. Popa Mailat din Şona s-a ridicat ca un mare prigonitor al uniţilor, fiind nevoie de intervenţia forţei publice pentru a-l prinde şi pedepsi. Mai aflăm că preoţii schismatici au luat de la uniţi bisericile cu forţa, săvârşind şi alte acte violente, pentru care au fost puşi sub anchetă, incitând împotriva preoţilor uniţi, iar călugării străini (sârbi) cutreierau satele sub pretextul strângerii de milă, în realitate fiind răspânditori ai schismei. Pentru a ne putea da seama de amploarea rezistenţei împotriva unirii, lămurirea ne-o dă analiza conscripţiei făcută de Inochentie Micu Clain în 1733, la puţin timp, deci, după instalarea lui în scaunul episcopesc:
- preoţi români se găseau în. …… 1432 sate
- preoţi numai uniţi în ………………. 1065 sate
- preoţi numai neuniţi în …………… 176 sate
- preoţi uniţi şi neuniţi în …………… 191 sate
- fără preoţi români ………………….. 645 sate
- total preoţi uniţi în ………………….. 2255 sate
- total preoţi neuniţi în……………….. 486 sate
* * *
Informaţii preluate din cartea „Catolicism şi Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.