EPISCOPUL AUXILIAR VASILE AFTENIE, vicar al arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş pentru vechiul Regat, cu reşedinţa în Bucureşti (1940-1950). S-a născut la 14 iunie 1899 în satul Lodroman, nu departe de Blaj, unde a urmat liceul. Primele 6 clase l-a cursuri de zi, iar cls. VII-VIII (azi XI-XII), la fără frecvenţă în scurtele permisii primite de pe fronturile din Galiţia şi Italia unde a fost mobilizat din 1917, la împlinirea vârstei de 18 ani. A urmat un an Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti. În 1919 s-a hotărît să o părăsească pentru Teologie care a urmat-o la Roma, la Institutul „Angelicum”, ca bursier al Colegiului „Sf. Atanasie”.Reîntors de la studii a fost hitoronit preot în 1 ianuarie 1926. A funcţionat ca profesor al Academiei de teologie din Blaj, între anii 1926-1934. În 1934 a fost numit protopop la Bucureşti, în 1937 canonic la Blaj şi din 1939 rector al Academiei de Teologie, iar în 1940 a fost numit episcop auxiliar,titular de Ulpiana, hirotonit şi trimis la Bucureşti în calitate de vicar al Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Făgăraş pentru Vechiul Regat, unde erau 17 parohii române unite: 4 parohii în Bucureşti, apoi la Brăila, Brezoi, Câmpina, Constanţa, Craiova, Ferdinand (jud. Constanţa), Galaţi, Iaşi, Moreni, Ploieşti, Târgovişte, Tg. Jiu şi Turnu-Severin, plus parohiile româneşti din districtul Bucovinei, rămase, după diktatul de la Viena, rupte de eparhia Maramureşului: Bicaz-Neamţ, Boian, Gura Humorului, Iacobeni şi Vatra Dornei.
În anul 1941, după moartea mitropolitului Alexandru Nicolescu, episcopul Vasile Aftenie a fost numit se Sfântul Scaun Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş, ceea ce e egal cu o locotenenţă arhiepiscopală până la posibilitatea convocării sinodului electoral mitropolitan pentru alegerea noului mitropolit, lucru ce nu s-a putut realiza decât după război, în 1946, Provincia Mitropolitană fiind ruptă în două prin Diktatul de la Viena din 30 august 1940. Însă, episcopul Aftenie nu a obţinut acordul Capitulului arhidiecezan, în frunte cu prepozitul Victor Macavei şi astfel a fost nevoit să rămână în continuare la Bucureşti.
Suflet deschis şi comunicativ, episcopul Aftenie a cucerit grabnic la Bucureşti stima şi respectul celor mulţi. Deosebitele sale calităţi cu uşurinţa cu care se apropia de oameni i-a determinat pe uneltitorii distrugerii Bisericii Române Unite, în 1948, să-l creadă o pradă uşoară de încorporat în Ortodoxie. Ca urmare, au conceput un atac perfid împotriva lui, pentru a câştiga cu orice preţ cel puţin unul dintre episcopii uniţi. Folosind cele mai josnice mijloace au încercat să-l ademenească şi să-l corupă, invitându-l la Sinaia la orgii organizate pentru a-l compromite. Dar ierarhul şi-a păstrat cu măreţie demnitatea. Când grupul celor 36 de preoţi, care au „hotărît” la Cluj „revenirea”, au încercat să-l convingă, le-a răspuns: „Dragii mei fraţi, credinţa noastră nu e o cămaşă pe care s-o iei noaptea şi să o dai jos dimineaţa. Nu pot nega ceea ce am propovăduit o viaţă întregă”. Neacceptând compromisul, a trebuit să urmeze calea martiriului. Arestat la 28 octombrie 1948 a fost închis, împreună cu ceilalţi ierarhi, mai întâi la Dargoslavele şi apoi la Mănăstirea Căldăruşani, de unde a fost ridicat la 10 mai 1949 şi, izolat de ceilalţi episcopi, a fost depus în beciurile Ministerului de Interne. Acolo a fost supus unor torturi care reclamau o rezistenţă supraomenească. Transferat în închisoarea Văcăreşti, zdrobit şi schilodit, din bărbatul falnic ce a fost, deşi a rămas numai o epavă, a rămas neclintit în credinţă până ce a încetat din viaţă la 10 mai 1950. Unii susţin că a fost împuşcat de un ofiţer de securitate. A fost înmormântat în cimitirul Bellu-catolic. Mormântul lui a devenit un loc de pelerinaj. Real6
* * *
Informaţii preluate din cartea „Catolicism şi Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.