Astăzi, 21 noiembrie 2013, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, se întâlnește cu Papa Francisc.

Aflat la Roma pentru Adunarea plenară a Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, cu tema „Biserici Orientale Catolice la 50 de ani de la Conciliul Vatican al II-lea”, Preafericitul Părinte Lucian Mureşan se întâlnește în această dimineață cu Suveranul Pontif. Cu această ocazie, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, va avea ocazia să prezinte în fața Papei și a celorlalți responsabili ai Bisericilor Orientale situaţia Bisericii Greco-catolice din România.

Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, după cum relatează Radio Vatican, a subliniat că „Papa Francisc a acceptat să repete întâlnirea care a avut loc pentru prima dată în 2009”, atunci când responsabilii Bisericilor Orientale „au fost ascultaţi de Benedict al XVI-lea într-o dimineaţă de reflecţii, începută şi încheiată cu momente de rugăciune”; şi de această dată, participanţii vor putea din nou să intervină „în faţa Papei privind situaţia creştinilor orientali”.

Preafericitul Cardinalul Lucian va fi prezent și la simpozionul „Mărturia de credință a Bisericii Greco-Catolice Române în timpul persecuției comuniste”, ce va avea loc la Roma în Bazilica ”San Bartolomeo” de pe insula Tiberina, în data de 23 noiembrie 2013.

Via e-communio.ro