Preasfinţiilor lor, Preasfinţiţilor Episcopi,
Onoratului cler,
Credincioşilor greco-catolici şi tuturor fraţilor de bună voire

Am aflat cu toţii cu durere de tragedia produsă în urma accidentului de duminică seară din Muntenegru, în care 18 cetăţeni români şi-au pierdut viaţa, iar 29 au fost răniţi.

Întreaga Biserică Greco-Catolică exprimă sincere condoleanţe faţă de familiile victimelor şi participă la doliul întregii noastre naţiuni.

Împreună cu Episcopii, preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii Bisericii noastre, implorăm de la Dumnezeu darul îndurării şi viaţa cea veşnică pentru cei trecuţi la Domnul, prin unirea întru rugăciune în ziua de 26 iunie 2013, zi de doliu naţional. Totodată, suntem uniţi în speranţa unei grabnice însănătoşiri a celor răniţi, rugându-L pe Părintele Luminilor să dăruiască curaj şi întărire sufletească familiilor victimelor acestui tragic accident.

Întăriţi de cuvântul Celui care, călcând cu Viaţa pe moarte, ne îndeamnă să nu ne temem, transmitem Binecuvântarea noastră Arhierească tuturor celor care suferă în urma acestei tragedii.

+ Lucian Cardinal Mureşan
Arhiepiscop Major