În timpul Postului Crăciunului, un timp de pregătire spirituală pentru a-l primi pe Cel ce vine pentru mântuirea noastră, o zi de pace şi bucurie a fost duminică, 8 decembrie 2013, în parohia greco-catolică Floreşti păstorită de pr. Marius Ungureşan, protopop de Cluj II. În prezenţa PS Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial, s-a sărbătorit hramul bisericii Sf. Nicolae prin celebrarea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia un grup de 11 copilaşi au primit Prima Sfântă Împărtăşanie. Corul de copii al parohiei, dirijat de Anca Mona Mariaş şi Mihaela Ungureşan, a dat răspunsurile liturgice, în timpul Împărtăşaniei interpretând şi un mini-concert de colinde.

imagine

Meditând Evanghelia duminicii – a vindecării femeii gârbove (Luca 13,10-17) -, mesajul transmis de Episcopul eparhial în cuvântul de învăţătură a fost despre biruinţa, prin Isus, asupra neputinţei: „Femeia are o legătură care o ţine în această stare de neputinţă. Isus priveşte asupra acestei femei, pune mâinile pe ea şi femeia se vindecă. Prima reacţie a femeii este a-l lăuda şi a-l preamări pe Dumnezeu – ea se bucură pentru că este dezlegată de răul pe care îl purta în trupul ei. Doar mai-marele Sinagogii este mânios pentru că nu s-a respectat legea. Isus, însă, îi arată că există o lege mai presus de legea făcută de oameni, legea lui Dumnezeu, a carităţii, a iubirii şi aceasta este suprema lege, pentru că Dumnezeu, care este iubire, din iubire ne-a creat şi ne-a răscumpărat şi din iubire ne sfinţeşte până în zilele noastre”.

Invitaţia frumoasei zile de decembrie în care ninsoarea lină, cu fulgi mari, a acoperit totul cu o mantie albă, a fost bucuria: „Să ne amintim că Dumnezeu, din multitudinea planetelor universului, a ales, poate, una dintre cele mai mici şi mai neînsemnate pentru întruparea Sa”, şi-a continuat PS Florentin predica, „de asemenea, din multitudinea popoarelor care erau pe pământ, a ales un popor modest, de nomazi, pe care l-a făcut poporul Său, poporul lui Israel; şi dintre toate femeile care existau pe pământ, şi-a ales o tânără necunoscută, săracă, pe Preasfânta Fecioară Maria, pentru a-i fi Mamă în momentul sosirii Sale pe pământ. Şi dintre toate casele, palatele, care existau, Isus a ales o peşteră neînsemnată pe câmpul păstorilor, pentru a veni în mijlocul nostru. Isus alege ceea ce este mic, modest, slab, nu din întâmplare, ci, pentru că însuşi Dumnezeu a ales să fie mic, simplu, nebăgat în seamă, până la 30 de ani. De aceea, în aceşti copilaşi care astăzi s-au împărtăşit, vedem şi albul neprihănit al zăpezii de afară, vedem şi strălucirea stelei care a luminat atunci în noaptea Betleemului, ei să fie şi modelul pentru noi, ca şi noi să ne curăţăm sufletele, să ne dezlegăm de orice legătură a răului să putem trăi liberi şi în bucurie această sfântă sărbătoare a Naşterii Domnului de care ne apropiem”.

imagine

La final copiii au primit cadouri şi diplome pentru Prima Împărtăşanie, şi PS Florentin a decernat diplome şi medalii Jubiliare unor consilieri parohiali care s-au remarcat prin merite deosebite în viaţa parohiei, precum şi o medalie „Sf. Iosif” Reuniunii Mariane, care numără în această comunitate parohială 48 de membri. Totodată, o medalie cu chipul Sf. Părinte Francisc a fost oferită d-lui primar Horea Şulea, iar pr. paroh a primit o icoană a Sf. Fecioare, în amintirea acestei sărbători.

În calitate de gazdă, pr. Marius a adus mulţumiri, mai întâi lui Dumnezeu, pentru cei 19 ani de când păstoreşte această comunitate greco-catolică din Floreşti, Preasfinţiei Sale Florentin care a împărtăşit în această zi peste 130 de credincioşi prezenţi la Sfânta Liturghie şi care an de an răspunde invitaţiei de a vizita parohia Sf. Nicolae din Floreşti la serbarea hramului. A mulţumit preoţilor concelebranţi, pr. Vasile Nistor de la Cetatea Fetei, pr. ceremonier Florin Isac, pr. Mircea Sonea de la Catedrala Schimbarea la Faţă din Cluj, pr. vicar parohial Florin Pop. De asemenea, au fost aduse mulţumiri diaconilor, subdiaconilor, consilierilor parohiali, primarului, oficialităţilor religioase şi seculare din Floreşti, cu care s-a păstrat mereu o relaţie bună de colaborare şi sprijin reciproc. Mulţumiri au fost adresate corului, întregii comunităţi parohiale şi tuturor celor care au ajutat în organizare sau au dat curs invitaţiei de a fi alături, în acest moment festiv. Programul s-a încheiat printr-o agapă fraternă la care au fost invitaţi toţi cei prezenţi.

imagine