Parohia greco-catolică Sfântul Nicolae, din Florești, Protopopiatul Cluj II, a serbat duminică, 4 decembrie 2016, hramul bisericii parohiale, prilej cu care credincioșii l-au avut în mijlocul lor pe păstorul Eparhiei de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu. Ca în fiecare an, în ziua serbării hramului s-a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru harul și darul cu care a binecuvântat această comunitate și întreaga localitate. Un motiv de bucurie și sărbătoare a fost oferit și de cei 4 copilași care, cu emoție, au pășit în fața sfântului altar pentru a primi Prima Sfântă Împărtășanie.

După primirea festivă a Ierarhului de Cluj-Gherla în sfântul locaș de pe str. Cardinal Iuliu Hossu nr. 3, a fost celebrată Sfânta Liturghie arhierească, preoți concelebranți fiind: pr. Marius Ungureșan, paroh și protopop de Cluj II; pr. Florin Pop, vicar parohial; pr. Nicolae Oltean, administrator parohial la parohia Florești III; pr. Florin Isac, ceremonier; și pr. Florin Soboslai din Cluj-Napoca, fiind asistați de diaconii Marius Cîmpean, Marcel Șomlea și de subdiaconul Leon Pradan. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, condus de Anca Mona Mariaș, dirijoarea Corului Junior Vip, și de preoteasa Mihaela Ungureșan.

imagine

„Am venit cu bucurie la Florești„, a început PS Florentin cuvântul de învățătură, „deja este o tradiție statornicită de mult timp să venim aici ca într-o familie în care este părintele, ceilalți preoți și iubiții credincioși, împreună cu autoritățile locale, cărora le mulțumim pentru prezența onorantă aici. Venim cu bucurie în cea mai mare comună din România – cu peste 30.000 de locuitori, ceea ce este o mândrie pentru Protopopiatul de Cluj II – și, de asemenea, venim cu bucurie pentru că se cântă foarte frumos; în această parohie se află și o puternică Reuniune Mariană. Ne bucurăm, pentru că de fiecare dată, la sărbătoarea hramului, sunt pregătiți câțiva copilași care fac Prima Sfântă Împărtășanie.

În Evanghelia de astăzi Isus vindecă o femeie gârbovă, într-o sinagogă, în zi de sâmbătă. Această femeie de 18 ani era legată de un duh de neputință. Faptul de a fi gârbov este o problemă, pentru că omul nu este făcut să privească în jos, ci să privească în sus. Această femeie gârbovă nu putea privi chipul oamenilor. Dar, dintru începuturi, omul era strălucire din strălucirea lui Dumnezeu, chip și asemănare cu Dumnezeu„. Pentru a-și ilustra cuvintele, Ierarhul clujean a luat o lumânare aprinsă, spunând: „Omul era strălucitor de gloria lui Dumnezeu care se revărsa asupra lui și el reflecta această strălucire. Printre toate animalele, care umblau în 4 picioare și priveau în jos, omul strălucitor era singurul care-l putea privi și putea dialoga cu Dumnezeu„.

Ce s-a întâmplat prin păcat? Privind lumânarea, observăm flacăra aprinsă care luminează. Dar în momentul în care stingem flacăra (și atunci, Preasfinția Sa a suflat, iar flacăra lumânării s-a stins), apare altceva, mic și negru: este fitilul, pe care înainte nu-l puteam vedea din cauza strălucirii lumânării. Așa este omul după păcat, la fel ca acest fitil! Cât timp omul era în legătură cu Dumnezeu avea strălucire în trupul său. După păcat, întorcându-și chipul de la sursa de lumină care era Dumnezeu, întorcându-se spre șarpe și ascultând cuvântul său, se produce o absorbție de lumină: omul se vede în corporalitatea lui și vede că este gol și vulnerabil și atunci se ascunde, fuge, pentru că de-acum înainte îl pot ataca animalele. Este slab, este gol de Dumnezeu, și-a pierdut strălucirea„.

imagine

Aici urmează intervenția divină: Dumnezeu însuși, Lumină din Lumină, Dumnezeu din Dumnezeu, se reduce la nivelul acestui fitil stins, care era omul, pentru a putea să ne redea nouă haina strălucirii pe care o aveam înainte de păcat. Faptul că noi am primit cu toții Botezul, trecând prin moartea și Învierea lui Cristos, este semnul că am primit din nou acea lumină, care acum nu este vizibilă, ci este o lumină spirituală, invizibilă, în noi. Ne amintim că la fiecare Botez aprindem o lumânare care este semnul îngerului păzitor, dar este și semnul luminii care pătrunde în acel suflet, și de aceea Botezul se numește și ‘Fotismos’ – spune Sf. Grigorie din Nazianz -, adică ‘Iluminare’, acea lumânare stinsă s-a aprins din nou!

Se întâmplă că omul se mai gârbovește din când în când asupra păcatelor și se uită mai mult spre cele de jos decât spre cele de sus și, din nou, lumânarea se stinge, strălucirea lui cea dintâi dispare. Însă Dumnezeu a găsit, după întruparea Fiului Său, și o altă modalitate de a aprinde lumina în noi: Sfintele Taine ale Bisericii, prin care această lumină devine din nou vie în noi, o putem aprinde. Este ceea ce se întâmplă astăzi cu copilașii care fac Prima Sfântă Împărtășanie. Ei vor primi ‘lumânarea aprinsă’ primind Sfintele Taine. Ceea ce vedem este doar pâine și vin, dar trebuie să credem că acolo se află strălucirea divină, însuși Trupul și Sângele lui Cristos, acel Trup și Sânge pe care Dumnezeu l-a îmbrăcat pentru noi, pentru a ne sfinți, a ne răscumpăra din păcat și a ne reda strălucirea cea dintâi„.

Aceasta este marea sărbătoare pe care astăzi acești copilași o celebrează, și noi împreună cu ei. Este aprinderea acestei lumini a lui Cristos în sufletele lor. Ei dobândesc acum strălucirea dintâi a lui Adam și a Evei, această lumină de dinainte de păcat va străluci în sufletele lor. Iubiți credincioși, omul a fost creat nu pentru a fi gârbov, nu pentru a privi în primul rând spre creație, spre ceea ce trebuie să fie pentru el un mijloc, și nu un scop al vieții. Ci omul a fost creat pentru a-l preamări pe Dumnezeu, a aduce slavă Creatorului, pentru că El este sursa de lumină„.

După celebrarea liturgică în cadrul căreia cei patru copii au primit lumina lui Isus prin Sfintele Taine, sărbătoarea a fost luminată și de vestea bună a colindelor de Crăciun. Au colindat atât corul parohiei, în timpul Sfintei Împărtășanii, cât și, la final, un grup tradițional de colindători purtând frumoase straie populare, Ansamblul folcloric „Șoimii Carpaților”, condus de Puiu Senteș, împreună cu o voce consacrată a cântului popular, Vlăduța Lupău, din Șimleu Silvaniei, medic veterinar.

imagine

În încheiere, cei patru copilași au primit diplome de amintire de la Prima Sfântă Împărtășanie și cadouri care să le întregească bucuria. În continuare, pr. paroh Marius a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru toate harurile pe care i le-a dăruit în cei peste 21 de ani de slujire preoțească la Florești. A mulțumit, totodată, în numele comunității din Florești, pentru prezența, cuvântul și harul PS Florentin. Mulțumiri au fost aduse și Consiliului Parohial, „pentru implicarea în buna desfășurare a sărbătorii hramului, precum și pentru tot sprijinul pastoral și administrativ acordat în fiecare an”, familiilor parohiei care au pregătit biserica și agapa fraternă. Părintele a mulțumit și colindătorilor, corului parohiei, tuturor credincioșilor.

Mulțumiri pentru buna colaborare au fost adresate pr. Marcel Andreica, preot paroh la parohia ortodoxă Sf. Dumitru, din Florești, și apoi oficialităților prezente: primarul Horea Șulea din Florești, viceprimarului Ilarion Bogdan Nicolae, consilierilor comunei Florești; fostului primar, Ioachim Vancea; directoarei Școlii „Gheorghe Șincai” din Florești, Ilea Bonda Violeta; și multor altor prieteni și colaboratori. La rândul său, PS Florentin a oferit daruri și a înmânat, în semn de mulțumire, mai multe Diplome „Sf. Iosif”, pentru ajutorul oferit parohiei Sf. Nicolae, iar comunității parohiale, prin păstorul ei, i-a oferit o frumoasă icoană bizantină a Nașterii Domnului. Programul s-a încheiat printr-o agapă fraternă la care au fost invitați toți participanții la sărbătoare.

imagine