În Sărbătoarea „Preasfintei Inimi a lui Isus” (după calendarul latin), vineri, 7 iunie 2013, parohia clujeană Gruia a primit vizita Episcopului eparhial de Cluj-Gherla, această zi fiind serbarea hramului bisericii parohiale de pe str. Romulus Vuia nr. 72. PS Florentin a fost întâmpinat de pr. Lucian Ivan, administrator parohial, alături de preoţii invitaţi şi de credincioşii comunităţii, moment după care s-a celebrat în biserică Sfânta Liturghie. Alături de Ierarhul de Cluj-Gherla au concelebrat pr. Cristian Săbău, protopop de Cluj I, pr. Ieromonah Arieşan Grigore OSBM, pr. Ioan Lazea şi pr. ceremonier Florin Isac, în timp ce pr. Grigore Ciupe s-a pus la dispoziţia credincioşilor pentru spovezi.
Răspunsurile liturgice au fost date cu multă măiestrie de Corul Catedralei Episcopale, „Magnificat”, dirijat de prof. Alexandru Suciu, invitat la acest moment de sărbătoare. În predica rostită, Preasfinţia Sa a meditat asupra fragmentului din Evanghelia de la Ioan, în care Isus vorbeşte despre momentul în care va trebui să se îndrepte spre Tatăl, iar ucenicii sunt tulburaţi în Inima lor: „Isus îi îndeamnă la credinţă, o invitaţie actuală pentru acest An al Credinţei. Ca oameni, pentru a crede, doresc să vadă şi atunci ucenicii îi cer lui Isus să le arate pe Tatăl. Isus nu îl poate arăta altfel pe Tatăl decât în propria persoană – El este chipul vizibil al Dumnezeului invizibil. Dar Fiul trebuie privit la lumina Spiritului Sfânt pentru a înţelege din bunătatea Tatălui. Privind pe Isus la lumina Spiritului Sfânt devenim şi noi fii, prin Fiul, şi putem înţelege care este bunătatea Tatălui nostru. Dacă Tatăl este izvorul vieţii, al fiinţării, Fiul, primind iubirea Tatălui, devine şi El izvor de iubire, putem spune că este, pentru noi, oamenii, un izvor al iubirii.”
„Putem afirma că Inima lui Isus este izvorul iubirii Tatălui pentru fiecare dintre noi. Întruparea Fiului provine din izvorul iubirii Tatălui. […] Şi unde ar putea să fie mai frumos reflectată iubirea Tatălui, dacă nu în Inima Fiului Său, care a suferit pentru noi, oamenii, batjocură şi chinuri, în acea inimă care, pe lemnul Crucii, a primit toate păcatele fiecăruia dintre noi, din toate timpurile şi zonele geografice, şi le-a primit ca fiind păcatele proprii, murind în umanitatea Sa pentru a ne putea răscumpăra, acela fiind momentul maxim al iubirii faţă de Tatăl şi faţă de fiecare dintre noi. Nu putem să ne bucurăm cu adevărat de această sărbătoare a Preasfintei Inimi a lui Isus, dacă nu pătrundem în misterul acestei inimi rănite de iubire. Iubiţi credincioşi, Preasfânta Inimă a lui Isus este un mare mister, pe care, în parte, încercăm să îl înţelegem, dar cu siguranţă îi vom descoperi în adevărată-i bogăţie abia atunci când El ne va chema la Liturghia veşnică a bucuriei şi a iubirii în prezenţa acestei Inimi arzătoare de iubire pentru noi.”
Au urmat câteva referinţe asupra Cultului Inimii Preasfinte, care „începe în secolul al XII-lea, în Flandra, în Germania, continuând apoi cu diferiţi Sfinţi ai Bisericii, care au cerut să fie oficializat acest cult al Inimii Preasfinte. Momentul culminant este momentul apariţiilor avute de Sfânta Maria Margareta Alacoque, o călugăriţă din Paray le Monial, Franţa. De cultul Inimii Preasfinte se leagă o frumoasă promisiune care este o punte de legătură între pământ şi cer, aşa cum este fiecare cuvânt al lui Dumnezeu. Citez acea frumoasă promisiune pe care Isus o face în cadrul apariţiilor Sale Sfintei Maria Margareta şi care ne priveşte şi pe noi, cei de astăzi: «din îndurarea fără de margini a Inimii Mele, promit harul statorniciei în bine până la sfârşit acelora care se vor cumineca 9 luni la rând, în fiecare primă vine din lună; promit că aceştia nu vor muri fără să fie împărtăşiţi cu Sfintele Taine şi Inima Mea le va fi adăpost sigur în ora morţii».”
„Devoţiunea primei vineri din lună, alături de devoţiunea Rozariului şi cultul Inimii Preasfintei Fecioare Maria, au fost cele care au ţinut vie flacăra credinţei în timpul când bisericile noastre au fost luate de o altă confesiune şi Arhiereii erau arestaţi, nu aveau posibilitatea să se roage din cărţi de rugăciune greco-catolice. Aceste devoţiuni, cunoscute adeseori pe de rost, au ţinut flacăra credinţei aprinsă. De aceea, chiar dacă Biserica noastră este o Biserică de rit oriental, chiar dacă în documentul Orientalium Ecclesiarum se recomandă redescoperirea valorilor orientale, nu se recomandă lăsarea acestor valori care au fundamentat şi fundamentează în continuare credinţa noastră.” De aceea, a îndemnat Preasfinţia Sa, „să ne încredinţăm în rugăciune Preasfintei Inimi a lui Isus, prin care izvorul iubirii se deschide pentru fiecare dintre noi şi acele lucruri pe care El le-a promis apostolilor, ştim, prin credinţă, că le-am primit şi avem ca garanţie cuvântul lui Dumnezeu: «cel care crede în cuvântul Meu va avea viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci se va muta din moarte la viaţă» (cf Io 5,24). Să ţinem acest cuvânt şi credinţa noastră şi să spunem din tot sufletul, acum în timpul pascal, Hristos a Înviat!”
Celebrarea s-a încheiat, după rostirea rugăciunilor cerute, prin binecuvântarea dată de PS Florentin pentru obţinerea indulgenţei plenare, conform decretului din ianuarie 2013, ce stabileşte condiţiile de primire în Anul Credinţei.
