"Rugaţi-vă neîncetat!" (1 Tes 5,17)
Mulţumim Preasfintei Treimi pentru că şi-n acest am putut celebra Octava de rugăciune pentru unirea tuturor creştinilor, între 18 şi 25 ianuarie. Acest mănunchi de rugăciuni l-am aşezat în faţa Tronului dumnezeiesc, cu conştiinţa că despărţirea dintre fraţi nu este pe placul lui Dumnezeu, dorind ca ora unirii, pe care doar Dumnezeu o ştie, să nu întârzie. Credem cu tărie că "cele ce nu sunt cu putinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu" (Mc 10,27).
Înainte de anul 50, anul datării Scrisorii, în Tesalonic s-a produs o revoltă a iudeilor, din cauza căreia Apostolul Pavel a trebuit să părăsească cetatea, lăsând acolo o comunitate creştină vie şi de situaţia căreia el era îngrijorat. Primind veşti bune de la cei doi ucenici ai săi, Timotei şi Sila, referitor la capacitatea creştinilor din Tesalonic de a rezista încercărilor, Pavel le adresează o scrisoare de bucurie şi de speranţă. Printre îndemnurile ce privesc viaţa comunitară este şi acesta: "Rugaţi-vă neîncetat!", îndemn care a fost luat de Comisia ecumenică care a pregătit aceasta Octavă drept Temă.
Şi noi, astăzi, constatând progresele pe care mişcarea ecumenică le realizează – e adevărat, cu paşi mici! – an de an, suntem cuprinşi de aceeaşi bucurie întru speranţa că ceea ce a dorit Isus, Dumnezeul adevărat şi Omul desăvârşit, se va împlini, chiar dacă acţiunile mai concrete ale Bisericilor şi comunităţilor ecleziale continuă să mai întârzie. Îmi amintesc cu mare satisfacţie de atmosfera creată la Sibiu, la început de septembrie 2007, unde, sub acelaşi cort sau în aceeaşi piaţă, creştinii diferitelor confesiuni Îl mărturiseau pe Cristos, Lumina lumii, unic Domn şi Răscumpărător.
Întrebările, în acest context, se impun: De ce mai suntem separaţi? De unde trebuie să plecăm? Ce trebuie făcut? Cred că suntem separaţi fiindcă nu avem convingerea desăvârşită că Acelaşi Cristos, Domn şi Dumnezeu, nu poate fi împărţit. El rămâne mereu acelaşi, cu inima rănită de dezbinarea noastră. Trebuie să plecăm, iară şi iară, de la Evanghelie, Cuvântul Lui viu, pentru a ajunge în cenacol pentru celebrarea împreună a Euharistiei, Taina iubirii şi a împăcării. Apoi, trebuie multă rugăciune sinceră şi stăruitoare, întru credinţă şi iubire.
Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea intitulează un subcapitol din a doua sa Scrisoare enciclică "Spe Salvi", "Rugăciunea ca şcoală a speranţei", unde, printre altele, am reţinut următoarea afirmaţie, potrivită pentru a ţine cont de ea în acţiunile noastre comune de refacere a unităţii creştine: "Când nimeni nu mă mai ascultă, Dumnezeu mă ascultă totuşi… Când nu este nimeni să mă mai ajute, El mă poate ajuta!". În anumite situaţii date, când, pare-se, creştinii nu se mai ascultă unii pe alţii, sau nu mai ascultă unii de alţii, Dumnezeu ascultă o rugăciune sinceră pentru a-i face să stea împreună şi să înţeleagă că numai unirea şi unitatea dintre ei poate să se constituie în mărturie suficientă în faţa unei lumi secularizate, precum şi în faţa altor religii necreştine care aşteaptă mărturia creştină marcată de pecetea dumnezeiască. De asemenea, când ajutorul dat de fiecare confesiune creştină în parte întârzie să fie cât mai concret în acţiunea sfântă de refacere a unităţii, Dumnezeu însuşi vine în ajutor, pentru că Lui nimic nu-i este cu neputinţă.
Să ascultăm de Biserică, dragii mei. Sfinţenia Bisericii este veşnică în ciuda slăbiciunilor şi a păcatelor unora dintre credincioşii săi. Aşa mărturisim în Crez. De aceea trebuie să privim mereu mai sus, spre ceruri, de unde vine tot darul cel bun şi desăvârşit. De aceea, unul dintre scopurile angajamentului pastoral al slujitorilor altarului este acela de a ajuta poporul lui Dumnezeu să descopere bucuria şi mândria sfântă că face parte din Biserica cea una. Precum credem şi mărturisim că Isus este unicul Domn şi Mântuitor, tot aşa trebuie să credem şi să mărturisim că Biserica cea una şi catolică este deţinătoarea adevărului mântuitor întreg. Să privim la mărturisitorii credinţei, sfinţii şi drepţii Bisericii, care străbat bimilenara istorie şi care au strălucit prin nenumărate mărturii eroice, prin învăţăturile lor clare şi curajoase, prin exemple impresionante de iubire şi prin excepţionale manifestări de frumuseţe.
Să ne rugăm cu umilinţă, neîncetat. Preasfânta Treime primeşte asemenea rugăciuni şi le plineşte!
Ţin să mulţumesc preoţilor celebranţi ai diferitelor oficii liturgice, preoţilor care au pregătit şi au expus edificatoarele meditaţii; studenţilor teologi, care, prin cântecul lor plin de elan tineresc ne-au încântat; precum şi dumneavoastră, dragi credincioşi, catolici sau necatolici, care aţi oferit rugăciunile pentru unirea tuturor creştinilor.
Doamne primeşte rugăciunile servilor Tăi şi în orice zi Te vom chema, auzi-ne şi nu intarsia să ne binecuvântezi. Amin!