din Catolicism şi Ortodoxie românească. Scurt istoric al Bisericii Române Unite
pr. Silvestru Augustin Prunduş şi Clemente Plaianu
La adunarea din sala de gimnastică a Liceului „G. Bariţiu” lucrurile au mers „strună” toate fiind anticipat pregătite; „revenirea” fiind dinainte hotărîtă, e semnată de cei 36 „preoţi” şi „protopopi” în loc de 38 câţi au fost planificaţi, lipsind cei doi fugari de la hotelul „Astoria”. Adunarea s-a desfăşurat în prezenţa mai multor „civili”, între care se reţin numele deputaţilor în Marea Adunare Naţională, Ioan Stoica de Cluj şi Preja de Alba, prezenţi printre preoţi atât la hotel, cât şi la masa de la restaurant.
Episcopul Iuliu Hossu aflase, încă din 30 septembrie, despre adunarea programată, dovadă scrisoarea sa circulară care a răzbit peste zidurile reşedinţei, Circulara comunicată din om în om multor preoţi din eparhie, a fost trimisă şi celorlate centre eparhiale pentru a fi adusă la cunoştinţa tuturor preoţilor uniţi. Iată conţinutul scrisorii.
„Ni s-a adus la cunoştinţă că se vor aduna în oraşul nostru de reşedinţă, Cluj, la 1 octombrie a. c., unii preoţi din sânul Provinciei noastre mitropolitane, în scopul de a proclama schisma cu lepădarea de Biserica noastră, una, sfântă, catolică şi apostolică, păstorită de urmaşii Sfântului Petru şi trecerea la Biserica Ortodoxă.
Cu puterea care o deţin ca episcop al locului aplic pedeapsa excomunicării tuturor acelora care ar lua parte la pomenita adunare. Cei ce – din nefericire – vor fi participat la adunare vor fi declaraţi nominal excomunicaţi, cu un decret al nostru, care se va citi în toate bisericile acestei eparhii de Dumnezeu păzite, în prima duminică sau în duminica următoare după primirea decretului nostru. În privinţa celor ce vor fi iscălit declaraţia de delegaţie, după dovedirea lor vom hotărî cum se cuvine. Mult Onorat Frăţia Ta ne vei comunica de urgenţă numele nefericiţilor fraţi, dacă va fi cazul, de ce Preamilostivul Dumnezeu să ne ferească, pentru a lua măsurile ce se impun.
Cu acelaşi prilej, în ceasul greu prin care trece Sfânta noastră Biserică, înnoiesc tot ce am vestit şi trăit în cursul celor 31 de ani de episcopat pentru întărirea credincioşilor şi mântuirea sufletelor. Pentru Numele Domnului Nostru Isus Hristos, Vă rog, Fraţii mei iubiţi, staţi tari în credinţă, întăriţi pe scumpii credincioşi, reamintiţi-le ce le-am vestit în cursul celor trei decenii, întăriţi-vă, îmbărbătaţi-vă împrumutat şi atunci, Dumnezeul păcii şi al dragostei va fi cu voi. Dragoste şi pace cu toţi, dar credinţa să nu fie dată în schimb pentru nimic în lume. Ce sunt suferinţele şi necazurile trecătoare ale lumii acesteia în asemănare cu mărirea ce se va arăta între noi? V-am rugat să mă ştiţi sufleteşte totdeauna unit cu voi. Azi, mai ales, sunt cu sufletul nedeslipit de voi. Rog pe Atotputernicul Dumnezeu, Tatăl Domnului Nostru Isus Hristos, să vă întărească cu puterea Spiritului Sfânt, pe care l-aţi primit în Sfânta Taină a Preoţiei şi pe Maica Domnului şi a noastră să vă ocrotească în inima sa neprihănită de Maică iubitoare. Darul Domnului Nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin. Dragostea mea să fie cu voi cu toţi în Isus Hristos. Amin. Cluj, 30 septembrie 1948. Semnat Episcop Iuliu”.256)
Îndrumările şi îndemnurile Episcopului Iuliu Hossu n-au putut împiedica ţinerea adunării de „revenire” de la 1 octombrie, preoţimea fiind extrem de intimidată în faţă valului de teroare, bine înscăunată deja, în toamna anului 1948, prin arestările atât de arbitrare şi procesele foştilor conducători politici ai trecutului. După hotărîrea „reîntregirii” Bisericii Ortodoxe Române, prin înglobarea, fără condiţii, a Bisericii Române Unite şi adoptarea „Proclamaţiei” de „revenire”, „soborul” de la Liceul „G. Bariţiu” a mai semnat un „Apel” adresat credincioşilor români-uniţi, care sut chemaţi să urmeze calea stabilită de cei 36 de preoţi şi să se „întoarcă la Biserica Mamă”. În după-amiaza zilei de 1 octombrie, grupul celor 36 a fost primit de Episcopul Nicolae Colan, iar seara au luat trenul spre Bucureşti pentru a prezenta Patriarhului şi Sfântului Sinod „hotărîrea” adusă.
Imediat ce a luat cunoştinţă de hotărîrea preudo-soborului de la Liceul „G. Bariţiu”, Episcopul Iuliu Hossu, în aceeaşi zi a emis decretul de excomunicare a tuturor preoţilor participanţi:
„În numele Preasfintei, celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi, a Tatălui, a Fiului şi a Spiritului Sfânt
Noi
IULIU HOSSU
Din mila lui Dumnezeu şi graţia Sfântului Scaun Apostolic al Romei, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla,
Facem cunoscut tuturor celor ce se cuvine, din prezent şi viitor, că luând la cunoştinţă, că, azi la 1 octombrie, s-au adunat la Cluj, în oraşul nostru de reşedinţă, o seamă de preoţi din sânul clerului eparhiilor Provinciei noastre Mitropolitane, pentru a hotărâ, precum din nefericire au şi hotărît, dezlipirea lor prin apostazie de la Biserica noastră, cea una, Sfântă, catolică şi apostolică, cârmuită după dumnezeiasca aşezare a Mântuitorului Isus, de urmaşii lui Petru, vârhovnicul apostolilor şi temelia Bisericii Sale, am hotărît întru Domnul de a emite următorul
DECRET
în virtutea căruia, cu puterea pe care o deţinem ca episcop al locului, aplicăm pedeapsa excomunicării tuturor preoţilor care au luat parte la adunarea mai sus pomenită şi ţinută sub prezidiul preotului Traian Belaşcu, protopop de Ţichindeal, cu toate urmările statorite în sfintele canoane.
Acest decret al nostru este a se publica în toate bisericile eparhiei noastre de Dumnezeu păzite, în prima duminică după primire, la toate slujbele, credincioşilor, iar Preaveneratele Ordinariate ale Provinciei noastre Mitropolitane sunt rugate să-i dea canonica urmare.
Dat la Cluj, în reşedinţa noastră episcopească, la unu octombrie anul Mântuirii 1948, al episcopatului Nostru al XXXI-lea”. Semnat „Episcop Iuliu Hossu”.
Ierarhia Bisericii Române Unite a avut, în totalitatea ei, pregătirea şi tăria sufletească pentru a înfrunta persecuţia declanşată, chiar cu riscul vieţii. „Eroismul” manifestat de tânărul Episcop Ioan Suciu de la Blaj a fost reeditat de către toţi episcopii Bisericii Române Unite. Mai dăm aici declaraţia episcopului Iuliu Hossu, făcută duminică, 3 octombrie 1948, când, după ce au celebrat Sfânta Liturghie în parohiile oraşului Cluj, l-au vizitat la reşedinţă preoţii: Alexandru Nicula, protopop districtual şi parohul parohiei Cluj IV cu sediul la catedrala eparhială „Schimbarea la Faţă”, Vasile Aştileanu de la biserica „Bob” şi Liviu Pandrea de la biserica „Universităţii”, ca să-i mărturisească hotărîrea lor de a nu-şi părăsi credinţa. Episcopul, fără nici o introducere, le-a mărturisit şi el poziţia sa: „Nu vă indic eu calea care să o urmaţi, căci ştiu cui mă adresez. Veţi acţiona aşa cum vă dictează propria conştiinţă. În ceea ce mă priveşte pe mine, poate am mai spus-o, dar fără semnificaţiile şi implicaţiile de azi, o spun din nou: Nu mă voi da în lături de la lupta şi jertfa ce mi se va cere. Mai mult, în mod special voi mulţumi Domnului şi mă voi simţi fericit, dacă îmi va oferi ocazia să-i aduc mărturia supremă a credinţei mele, dăruindu-mi viaţa pentru credinţa mea şi a părinţilor mei. Voi dovedi că cei aproape 40 de ani ce i-am închinat Domnului până acum, nu i-am închinat ca un mercenar, ci ca un preot adevărat”.257)
Episcopatul Bisericii Române Unite a reuşit, la 7 octombrie 1948, să se întrunească la Bucureşti, când a redactat şi înaintat un PROTEST Prezidiului Marii Adunări Naţionale a R P.R. (preşedinte prof. dr. Constantin Parhon), care, între altele a cuprins:
„De câteva luni încoace organele administrative… au întreprins o anchetă printre preoţii Bisericii Române Unite, cu scopul de a afla care-i părerea lor în legătură cu trecerea lor la Biserica Ortodoxă… Între timp a început a se da o tot mai mare publicitate apelurilor de revenire la Ortodoxie, lansate de IPS Patriarh şi de IPS Mitropolit ortodox al Ardealului, însoţite chiar de ameninţări la adresa ierarhiei Bisericii Române Unite, căreia i s-a refuzat orice mijloc şi orice posibilitate de a răspunde acestor apeluri sau de a aduce la cunoştinţa credincioşilor care-i gândul ei cu privire la această problemă de natură religioasă. Cum această agitaţie care nimeni nu o oprea începuse să ia proporţii, hotărîsem să trimitem o scrisoare pastorală colectivă credincioşilor noştri pentru a-i întări în credinţă. Cenzura, însă, a oprit tipărirea ei, deşi nu avea conţinut polemic şi cu atât mai puţin politic… agenţii imediaţi ai acestei campanii, care au stârnit indignarea întregului popor credincios, nu s-au sfiit să declare că acţiunea aceasta era pornită din partea Guvernului, cu scopul de a desfiinţa Biserica Unită.
În timpul acestei campanii, care a durat din 26 septembrie până în 4 octombrie, IPS Iuliu Hossu, episcopul Clujului, a fost ţinut în domiciliu forţat, din ziua de 30 septembrie până în 4 octombrie, pentru ca să nu poată lua contact cu clerul şi să împiedice acţiunea pornită împotriva Bisericii. Toţi preoţii şi credincioşii care, necunoscând măsurile luate împotriva arhiereului, au încercat să intre în palatul episcopesc, au fost arestaţi. La fel au fost arestate persoanele care, găsindu-se în palat când s-au luat măsurile, ar fi voit să iasă…
Aducând cu durere la cunoştinţa Excelenţei Voastre aceste fapte, ne îngăduim să ne exprimăm toată indignarea în faţa unei astfel de prigoane împotriva preoţimii şi a Bisericii Unite… Dar Guvernul, împrejurările ne obligă să o spunem, nu numai că a tolerat, ci a patronat chiar, delictul împotriva cultului. De aceea, Domnule Preşedinte, ne exprimăm dorinţa de a vedea pe Excelenţa Voastră intervenind cu hotărîre, sau mijlocind o asemenea intervenţie, pentru ca ea să pună capăt campaniei dezlănţuite, iar preoţii şi credincioşii să se poată întoarce liniştiţi la Biserica Română Unită şi la misiunea lor. Ţinem să declarăm, în sfârşit, în mod solemn şi hotărît, că Biserica Română Unită nu s-a făcut vinovată niciodată, nici în trecut, nici în prezent, de vreo faptă dăunătoare neamului, ţării sau ordinei publice. Paginile istoriei sale sunt un monument de mândrie pentru ţara şi pentru poporul român. De aceea nu putem pricepe de ce acest puhoi de ură şi vrăjmăşie prin care se urmăreşte desfiinţarea ei. Ne place să credem, deci, şi să sperăm că Excelenţa Voastră va şti lua măsurile necesare pentru încetarea acestei campanii”…
Scrisoarea, datată din Bucureşti, la 7 octombrie 1948, a fost semnată de episcopii: Valeriu Traian Frenţiu, Alexandru Rusu, Iuliu Hossu, Ioan Bălan şi Ioan Suciu.
Tot la Bucureşti, şi în aceeaşi zi de 7 octombrie 1948, episcopii greco-catolici, întruniţi cu episcopii romano-catolici din România, au mai redactat un memoriu de protest, pe care l-au adresat Preşedintelui Consiliului de Miniştri (dr. Petru Groza) în care, printre altele, s-a scris:
„Subsemnaţii episcopi ai Bisericii Catolice din Republica Populară Română, găsindu-ne în mijlocul unei atmosfere de ostilitate… menite să facă tot mai grea împlinirea dumnezeieştii chemări a Bisericii Catolice, socotim că e o datorie capitală să vă prezentăm cele ce urmează:
În faţa garanţiilor de libertate religioasă, întărite în mod public, episcopii Bisericii Catolice şi-au mărturisit prin jurământ loialitatea faţă de ţară şi legiuirile ei. Dar de atunci, la scurte intervale de timp, prin dispoziţii… libertatea Bisericii şi putinţa de a-şi îndeplini misiunea au fost mereu restrânse…
Pe lângă toate acestea, s-a pornit de vreo zece zile o violentă campanie menită să rupă pe preoţi şi pe credincioşi de la Biserica Română Unită. Şi prin aceasta s-a dat încă o dovadă de ostilitate faţă de Biserica Catolică.
Şi aşa, aproape trei milioane de cetăţeni ai Republicii Populare Române, fii ai Bisericii Catolice se văd trataţi din partea legilor şi autorităţilor ca şi cum ar fi vrăjmaşi ai ţării, ca vinovaţi de crime împotriva poporului, ei care sunt fiii acestui pământ pe care-l lucrează de veacuri cu sudoarea frunţii lor. Tulburarea, neliniştea, nesiguranţa şi neîncrederea au fost semănate în mijlocul lor chiar de autorităţile statului, a cărui datorie este să creeze poporului condiţii paşnice şi juste de viaţă, respectându-i convingerile religioase, garantându-i putinţa de a le susţine şi punându-le condiţii care să concureze la buna propăşire a ţării.
Credem, Domnule Preşedinte, că de aici înainte nu trebuie să ne mai stăpânim, din consideraţiuni politice, adânca durere în faţa acestor măsuri extrem de dăunătoare poporului din R. P. R., nici nu putem să nu protestăm împotriva celor săvârşite faţă de Biserica Catolică din România, şi iarăşi, nu putem să nu ne manifestăm toată indignarea faţă de măsurile aplicate, prin care însăşi autoritatea… loveşte fără milă, rănindu-i pe fiii ei în fibrele cele mai intime ale fiinţei lor umane… Ori, această autoritate este chemată în faţa neamului şi-a lumii întregi să vegheze asupra poporului, nu să stârnească lupte, umplând ţara de lacrimi… şi deschizând răni care nu se vor vindeca decât prin revocarea şi înlăturarea măsurilor care au lovit şi lovesc în Biserica Catolică din R. P. R.
Încheind, facem un insistent apel la simţul de dreptate şi umanitate pe care On. Guvern nu poate să nu-l aibă faţă de toţi cetăţenii Republicii Populare Române. Îl rugăm, deci, să dispună înlăturarea măsurilor care lovesc Biserica noastră… şi încetarea acţiunii începute…”
Dată, Bucureşti 7 octombrie 1948. Semnanţi: membrii episcopatului catolic de rit bizantin şi de rit latin din România. Ambele scrisori au fost înmânate personal ministrului Cultelor de către episcopul dr. Vasile Aftenie, dar nu au dus la nici un rezultat şi nu au fost învrednicite de nici un răspuns.
După adunarea din 1 octombrie 1948 de la Cluj s-au constituit, în toate localităţile, oraşe şi sate, „comitete pentru «revenirea» la Ortodoxie” formate din oameni care n-au avut nimic comun cu Biserica, recrutaţi din oficialităţile statului, iar la oraşe aceste comitete s-au format pe instituţii şi întreprinderi, sub conducerea organizaţiilor partidului comunist. Toată rezistenţa a fost înfrântă de autorităţi, care au reprimat cu brutalitate orice reacţie, iar Biserica Ortodoxă şi presa de partid au susţinut cu tărie campania de unificare. În urma semnăturilor credincioşilor, obţinute fie prin teroare, fie prin vicleşug, s-a obţinut forma „legală” prin care credincioşii, de „bunăvoie”, au cerut trecerea la confesiunea ortodoxă, în virtutea căreia Biserica Ortodoxă Română a pus stăpânire pe bisericile, casele parohiale, cimitire, mănăstiri şi alte bunuri ale Bisericii Române Unite, încă înainte de a emite decretul nr. 358/1948 de trecere în ilegalitate a Bisericii Române Unite, Greco-Catolice.
Episcopii greco-catolici, reveniţi de la Bucureşti la reşedinţe, au fost fixaţi cu domiciliu obligatoriu în palatele eparhiale, cu pază la poartă, neavând permisiunea să le părăsească şi nici să primească pe cineva. Cei care încercau să intre erau reţinuţi pe loc.
La 21 octombrie Biserica Ortodoxă Română îşi sărbătoreşte „biruinţa” la Alba Iulia, întrunind în Catedrala Încoronării din Cetate, căreia îi schimbă numele în Catedrala Reîntregirii Bisericii româneşti din Ardeal, pe cei 36 „sinodali” de la Cluj, răsplătiţi cu toţii cu cruci de iconomi stavrofori, precum şi delegaţi mireni amatori de spectacol, punându-li-se tuturor la dispoziţie mijloace de transport, trenuri şi autobuze gratuite. În faţa Patriarhului Justinian Marina şi a întregului Sf. sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a consfinţit „reîntregirea Bisericii româneşti prin voinţa marii majorităţi a credincioşilor şi preoţilor uniţi de a reveni la Biserica Ortodoxă Română”.258)
Între 27-29 octombrie episcopii greco-catolici, ridicaţi de la reşedinţe, sunt fixaţi cu domiciliu obligatoriu la Dragoslavele, judeţul Argeş, într-o casă de odihnă a Patriarhiei ortodoxe. Pe Iuliu Hossu arestarea l-a găsit la Bucureşti, unde a mai făcut o ultimă încercare la Ministerul Cultelor cu „Statutul Bisericii Catolice din România”, împreună cu episcopul rom. cat. Márton Áron. A fost ridicat de la casa fratelui său, medicul dr. Traian Hossu, în noaptea de 27/28 oct. şi dus şi el la Dragoslavele. În 8 noiembrie 1948 s-a publicat în Monitorul Oficial un decret prin care dr. Iuliu Hossu a fost destituit din funcţia de episcop de Cluj-Gherla. A fost ultimul episcop greco-catolic destituit.
„În vila de la Dragoslavele, episcopii au dus o viaţă foarte grea… Sufereau de frig şi foame. În timpul cât erau episcopii la Dragoslavele, a venit la ei Patriarhul (Justinian Marina n. n.) şi le-a spus că, dacă nu vor trece la Biserica Ortodoxă, îşi va lua «braţul protector» şi vor fi duşi la închisoare. Atunci episcopul Ioan Bălan a răspuns: «Eu am convingerea că Biserica Catolică este Biserica adevărată a lui Hristos! Până acum nimeni nu a încercat să-mi dovedească contrariul. Dacă eu aş fi convins că Biserica Ortodoxă este cea adevărată, astăzi aş trece. N-aş rămâne nici un moment în greşeală. Însă, fiind convins de dreapta credinţă a Sfintei Biserici Catolice, cum aş putea accepta o defecţiune?»”259)
„Au fost distruse mănăstirile catolice, iezuiţii expulzaţi, unii arestaţi. În 30 octombrie 1948, pe când se celebra Liturghia la o mănăstire de maici de lângă Blaj, a fost tăiat curentul electric, iar seara au intrat soldaţii care le-au bătut pe măicuţele care se rugau. Apoi au fost duse în mănăstiri ortodoxe. Acolo, ele erau asemenea exemple de credinţă, încât patriarhului i-a fost teamă că le vor converti şi pe călugăriţele ortodoxe la catolicism, aşa că au fost trimise în familiile lor, interzicându-li-se categoric să se mai întâlnească. Nu li se îngăduia să îmbrace haina monahală, nici să aibă vreo activitate specifică ordinului lor.”260)
Concomitent, în aceleaşi zile, 27-29 octombrie 1948, au fost arestaţi 25 de preoţi şi încarceraţi la mănăstirea Neamţ, transformată în lagăr de concentrare pentru preoţii din rezistenţa Bisericii Române Unite. La Neamţ au fost depuşi, îndeosebi, preoţii cu pregătire şi funcţii superioare, canonici, profesori de teologie, protopopi, preoţi din oraşe etc.
Pe data de 1 decembrie 1948, fiind ocupate toate bisericile, mănăstirile, şi întregul patrimoniu mobil şi imobil al Bisericii Române Unite, Înaltul Prezidiu al Republicii Populare Române, la cererea scrisă a Patriarhului şi a Sfântului Sinod a emis
DECRETUL nr. 358
pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic.
Art. 1. În urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 al Decretului 177 din 1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: mitropolia, episcopiile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiunile, asociaţiunile, precum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, oricare ar fi natura şi demnitatea lor, încetează de a mai exista.
Art. 2. Averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor arătate la art. 1. din prezentul decret, cu excepţia expresă a bunurilor fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.
O comisiune interparlamentară, compusă din delegaţi ai ministerelor: Culte, Finanţe, Înterne, Agricultură şi Domenii şi Învăţământ Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente.
Dat în Bucureşti la 1 decembrie 1948. Semnat: C. I. Parhon (Preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale), Marin Florea Ionescu (Secretar M. A. N.), Stanciu Stoian (Ministrul Cultelor), Avram Bunaciu, (Ministrul Justiţiei).
Prin acest decret Biserica Română Unită a fost pusă în afara legii, iar bunurile ei răpite au fost împărţite între cei doi colaboratori, Statul comunist ateu, emanaţie a Partidului Comunist Român, reprezentant autentic şi instrument docil al bolşevismului stalinist sovietic, şi ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, deopotrivă vinovată.
Pentru Biserica Română Unită a început calvarul prigoanei.
Pentru împărţirea bunurilor patrimoniale ale Bisericii Române Unite s-a emis Decretul Nr. 1719 din 27 decembrie 1948 de numire a membrilor în comisiunea interparlamentară, prezidată de Dr. Petru Manu, secretar general al Ministerului Cultelor, compusă din delegaţi ai Ministerelor de Finanţe, Interne, Învăţământului Public, Agriculturii etc. Ea va funcţiona pe lângă Ministerul Cultelor.
„Averea mobilă şi imobilă a organizaţiilor centrale şi statutare ale fostului cult greco-catolic, se va destina diferitelor departamente sau instituţii şi anume:
a) Pădurile cu tot inventarul lor, Ministerului Silviculturii;
b) Terenurile agricole, livezile, viile şi fermele, cu întregul inventar viu şi mort, Ministerului Agriculturii;
c) Terenurile petrolifere şi miniere, Ministerullui Minelor şi Petrolului;
d) Arhivele, documentele, muzeele şi orice obiect de muzeu, trec provizoriu asupra Ministerului Cultelor;
e) Catedralele, bisericile, capelele şi clădirile afectate cultului divin, ca şi mănăstirile şi schiturile cu terenurile şi curţile înconjurătoare, Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente pe teritoriul cărora se află aceste bunuri.
Asupra celorlalte bunuri va hotărî comisiunea, putându-le atribui diferitelor departamente şi instituţii de stat”.
(Publicat în Monitorul Oficial Nr. 303 din 29 decembrie 1948, cf. „Telegraful Român” din 16. I. 1949.)
(A se vedea cadrul juridic şi canonic al problematicii Bisericii Române Unite cu Roma „Cultul Greco-Catolic” între 1 decembrie 1948 – 1 decembrie 1990, publicat sub semnătura Prof. Dr. Ing. Moisin Octavian, în „Unirea” din Blaj, Serie nouă, Anul II, Nr. 2/ianuarie 1991.)