În ziua de 19 august 2018, la Biserica Greco-Catolică „Buna Vestire” din Petroșani, a avut loc hirotonirea întru preoție a diaconului Poroabă Nicușor Vasile.

La ora 10:00 a început Sfânta Liturghie, la care au concelebrat : PS. Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj; Mons. Angelo Pop, vicar general; Pr. Prot. Nagy Adrian, protopop de Lupeni; Pr. Prot. Preda Doinel, protopop de Hațeg; Pr. Solomon Daniel, Pr. Stroia Silviu, Pr. Szilvester Dorin, Pr. Bulzan Leonard, Pr. Homm Radu, Pr. Sabo Sorin și Pr. Solomon Vasile, parohul locului.

Dintre oficialități au fost prezente: primarul de Pui, primarul și viceprimarul de Vulcan.

Pr. Nicușor Poroabă s-a născut în data de 01 ianuarie 1980 în loc. Pui, județul Hunedoara. După terminarea liceului s-a înscris la Facultatea de Teologie din Blaj (2001-2006) pe care a absolvit-o cu diplomă de licență, iar în anul 2018 a obținut și masteratul în teologie. Din 2007 este angajat în cadrul Episcopiei în calitate de cantor pentru parohiile greco-catolice din Valea Jiului.

După o perioadă în care a meditat, a hotărât să devină preot celibatar, să fie slujitorul lui Cristos și al Bisericii Sale: Una, Sfântă, Catolică și Apsotolică.

A primit diaconatul în Catedrala Greco-Catolică din Lugoj pe data de 10 august 2018.

A cerut ca hirotonirea să aibă loc la Petroșani, cu ocazia vizitei pastorale anuale a PS Alexandru Mesian, în apropierea sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”, din Valea Jiului. Motivația a fost acceptată, deoarece foarte multă lume din localitatea natală a dorit să participe la acest eveniment important din viața tânărului candidat la preoție și a comunității. Biserica a fost neîncăpătoare.

PS Alexandru în cuvântul său de învățătură a sus că fiecare candidat la preoție trebuie să depună un angajament (jurământ) de ascultare față de ierarhia legitimă a Eparhiei și mărturisirea de credință. Aceste două documente au fost rostite în fața episcopului.

PS. Alexandru a vorbit despre Sf. Preoție și despre modul cum o cinstim noi pe Prea Curata Fecioara Maria.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Pr. Nicușor a mulțumit Bunului Dumnezeu, Prea Curatei Fecioare Maria, părinților, profesorilor, PS Alexandru și celor prezenți.

În jurul orei 12:30 credincioșii s-au deplasat cu mașinile personale la Câmpul lui Neag, conform tradiției, pentru devoțiuni la Prea Sfânta Inima a lui Isus și la Statuia Maicii Domnului de la Lourdes care a fost restaurată de curând.

În încheiere PS Alexandru a dat binecuvântarea credincioșilor și a urat un la revedere pentru pelerinajul viitor din 2019.

Ziua s-a încheiat cu masa festivă pregătită de părinții noului hirotonit.

Biroul de presă eparhial