Episcopul Alexandru Dobra

Eparhia de Lugoj

A fost întâiul episcop al eparhiei nou înfiinţate a Lugojului. S-a născut la 15 februarie 1794 în comuna Şopteriu, comitatul Cluj, azi în judeţul Bistriţa-Năsăud, fiu al preotului Simion Dobra. Studiile liceale le-a urmat la Târgu Mureş şi Blaj. În 1812 A fost primit în clerul tânăr şi s-a înscris la Seminarul teologic din Blaj, dar după doi ani, în 1814 a trecut la Oradea unde şi-a continuat studiile. După terminarea seminarului a fost trimis de către Episcopul Samuil Vulcan la studii teologice superioare la Pesta. În 20 noiembrie 1818 a fost hirotonit preot de către acelaşi episcop şi numit funcţionar în cadrul centrului eparhial din Oradea, de unde în 1819 episcopul Vulcan l-a trimis din nou la studii, de data aceasta la Institutul „Sf.Augustin” din Viena pentru specializare. Aici, în 1822 a fost promovat doctor în Teologie. În timpul studiilor la Viena a scris lucrarea „De ortu et progressu schismatis Orientalis”.

În 1823 a fost numit secretar episcopesc, apoi asesor consistorial, la 10 septembrie 1824 canonic onorar, iar la 19 octombrie 1843 canonic actual în Capitulul eparhial Oradea. În această calitate l-a găsit la 17 martie 1854 numirea ca episcop al Lugojului, în aceeaşi zi cu numirea lui Ioan Alexi la Gherla. A fost confirmat la 17 noiembrie 1854 de către Sfântul Scaun Apostolic, iar la 28 octombrie 1855, împreună cu Ioan Alexi, a fost hirotonit în catedrala din Blaj prin punerea mâinilor mitropolitului Alexandru Şterca-Şuluţiu, zi în care s-a făcut şi instalarea acestuia în scaunul restaurat al Mitropoliei de Alba Iulia şi Făgăraş. Alexandru Dobra a fost instalat abia la 21 septembrie 1856, datorită greutăţilor începutului, ca şi la Gherla, până s-a închiriat reşedinţa episcopală şi alte clădiri necesare funcţionării unei eparhii. Instalarea s-a făcut în catedrala din Lugoj „între cele mai strălucite festivităţi”, în prezenţa episcopului Vasile Erdeli de la Oradea, a episcopilor romano-catolici din Alba Iulia şi Timişoara şi a contelui Coronini, guvernatorul Banatului timişan, în calitate de comisar regesc. După consacrare s-a îngrijit mai întâi de alcătuirea Capitulului eparhial, obţinând la 15 ianuarie 1857 rezoluţia imperială de numire a primilor canonici (5), iar după câteva luni şi confirmarea Sfântului Scaun Apostolic pentru prepozit. A terminat interiorul bisericii parohiale din Lugoj, devenită catedrală episcopală, fiind găsită la instalare terminată abia pe dinafară. A consacrat-o în anul 1868. A înfiinţat fondul „Rudolfin” pentru ajutorarea tinerilor din dieceză, îndeosebi a celor ce studiază Teologia.

Episcopul Alexandru Dobra a ostenit mult în organizarea şi consolidarea parohiilor, cele mai multe convertite de curând, unele chiar în timpul păstoririi sale, solicitând ajutoare din fondul religionar, obţinând abia pentru unele din ele… Unul dintre impedimentele organizării şi sistematizării parohiilor, dotării lor cu biserici, case parohiale, şcoli etc. a fost Legea din 1868 asupra trecerilor religioase şi îndeosebi, interpretarea art. XX din 1848 „ca bisericile cu toate cele ţinătoare de ele să rămână celor ce nu ar trece, chiar şi dacă ar fi numai câţiva, de care pururea se află.”

În calitate de participant la activitatea naţională, episcopul Alexandru Dobra a prezidat Conferinţa Naţională românească, ţinută în Timişoara la 18-19 noiembrie 1860.

În 1868 a prezidat la Blaj, în calitate de „comisar regesc”, împreună cu Alexandru Bohăţiel, sinodul electoral pentru alegerea mitropolitului în scaunul rămas vacant prin decesul lui Alexandru Şterca-Şuluţiu, când cele mai multe voturi le-a primit episcopul Gherlei, Ioan Vancea. Deşi Alexandru Dobra avea atunci 74 de ani şi a cerut să nu-l considere candidat, totuşi a primit şi el 11 voturi. În acelaşi an, în urma vizitei Nunţiului Apostolic de la Viena, Mariano Falcinelli, episcopului Dobra i s-a conferit titlul de Prelat Domestic, Asistent al Tronului Pontifical şi Conte roman precum şi decoraţia Ordinului Sf. Mormânt din Ierusalim, în gradul de cavaler clasa I, iar împăratul, prin diploma din 19 noiembrie 1868, l-a numit consilier actual intim de stat.

La 11 aprilie 1869, deşi bătrân şi slăbit, a participat la Blaj, ca delegat papal, la instalarea mitropolitului Ioan Vancea, după care, revenit la Lugoj, a slăbit tot mai mult. Duminică, 10 aprilie 1870 a fost ultima dată la biserică, după care miercuri 13 aprilie, după amiază, a decedat subit, în al 77-lea an al vieţii, al 52-lea al preoţiei şi al 16-lea al episcopatului.

În timpul păstoririi sale s-au ridicat în eparhia Lugojului peste 30 de biserici, precum şi multe şcoli şi case parohiale. A fost unul dintre distinşii oratori ai Bisericii Române Unite.

Informaţii preluate din cartea „Catolicism şi Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.