În Duminica a şaptea după Rusalii (a vindecării celor doi orbi), la 7 august 2016, Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj a efectuat o vizită pastorală în parohia Toteşti, Protopopiatul de Haţeg. P.S. Alexandru a fost însoțit de către Mons. Angelo Pop, Vicarul General al Episcopiei de Lugoj.

La sosire, Prea Sfinția Sa fost întâmpinat de credincioşi cu flori, pâine şi sare. De-asemenea fost întâmpinat cu Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie de pr. Doinel Preda, protopop de Haţeg şi pr. paroh. Paul Frăţilă.

Programul liturgic a început de la orele 11.00 cu celebrarea Sfintei Liturghii arhiereşti. Alături de Prea Sfinţia Sa au concelebrat: Mons. Angelo Narcis Pop, vicar general, pr. protopop. Doinel Preda, pr. Silviu Stroia, paroh la Silvaşu de Sus, pr. Daniel Solomon, paroh la Tuştea şi pr. Paul Frăţilă, parohul locului.

În predica pe care a ţinut-o, P.S. Alexandru s-a referit la textul Evangheliei duminicii. Prea Sfinţia Sa a vorbit despre bogata istorie a parohiei Toteşti. I-a amintit pe preoţii care au administrat această parohie după anul 1989. Până în anul 1948 când Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a fost desfiinţată abuziv, această parohie a fost administrată de călugării iezuiţi. Aici era un centru de formare, de noviciat. La 25 martie 2008, pr. Pavel Dragotă, protopop emerit, fost protopop de Haţeg, a ridicat un monument în curtea capelei în onoarea martirilor Bisericii Române Unite şi a călugărilor iazuiţi care au locuit în această parohie.

Pr. paroh Paul a mulţumit mai întâi bunului Dumnezeu. A mulţumit apoi: Prea Sfinţitului Alexandru, Mons. Angelo, preoţilor care au concelebrat. A mulţumit familiei care a contribuit financiar la pregătirea vizitei pastorale si tuturor celor care au binevoit ca să fie alături la bucuria acestui eveniment.

Momentele de rugăciune au fost urmate de o agapă frăţească pregătită cu generozitate de credincioşii acestei parohii.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.