Motto:
"… Nu câte-au fost îmi vin în minte,
Ci câte-ar fi putut să fie…"
O. Goga
Un exemplu de viaţă, un destin mai puţin comun pentru timpuri normale, dar reprezentativ pentru timpuri de martiriu, destin care pune în lumină caracterul adevăratului mărturisitor al credinţei, acesta a fost destinul Episcopului Diecezei de Oradea, Iuliu Hirţea (28 iulie1949 – 28iunie 1978).
Episcopul Iuliu Hirţea "era bihorean prin actul de naştere, prin şcoală şi, în acelaşi timp, legat de Roma papală prin formaţie şi credinţă".
S-a născut în 1914 în comuna Vintere, unde urmează şcoala primară. Continuă studiile la Liceul "Samuil Vulcan" din Beiuş, liceu cunoscut pentru prestigiul său, bucurându-se de educaţia Părinţilor asumpţionişti. La terminarea liceului(1931), se înscrie la "Academia Teologică Greco-Catolică" din Oradea şi, după un an, pleacă la Roma ca student la Institutul"De Propaganda Fide"; tot la Roma îşi ia doctoratul în Teologie obţinând cea mai mare apreciere: "Summa cum laude". După obţinerea doctoratului, cu permisiunea Episcopului său, urmează cursuri de specializare în Sfânta Scriptură la "Institutul Biblic" din Roma; intenţiona să realizeze pentru Biserica sa şi neamul său o ediţie critică a întregii Sfinte Scripturi. In 9 mai 1937, în capela Colegiului "Pio Romeno"din Roma, este sfinţit preot de către Episcopul Diecezei de Oradea, Valeriu Traian Frenţiu. Atunci nimeni nu a putut bănui măcar că cei doi urmau să fie uniţi pentru totdeauna prin destinul lor de martiri ai credinţei. Episcopul Valeriu Traian Frenţiu avea să moară în închisoarea din Sighet, iar Episcopul Iuliu Hirţea, urmaşul său, avea să fie purtat aproape prin toate închisorile din România. Se reîntoarce în ţară în noua situaţie creată de Diktatul de la Viena. Din 1940 până în 1945 este secretar episcopal pe lângă IPS. Valeriu Traian Frenţiu care îşi avea reşedinţa la Beiuş, iar după 1945 este profesor la "Academia Teologică Greco-Catolică" din Oradea şi părinte spiritual al studenţilor.
La Beiuş era reşedinţa de vară a Episcopilor Diecezei de Oradea. Prezenţa Episcopilor, liceele confesionale întemeiate de ei, existenţa unei tipografii, numărul mare de preoţi greco-catolici, intelectuali de elită, toate acestea au făcut din Beiuş un centru valoros de cultură. Nu a fost greu ca tânărul preot Iuliu Hirţea să fie remarcat pentru predicile şi conferinţele sale, pentru talentul oratoric, pentru credinţa sa, pentru bogăţia culturii şi scrisul său, pentru Exerciţiile spirituale, pentru sufletul său deschis şi blând, pentru fineţea şi distincţia personală. Pasiunea pentru lectură şi studiu era deja cunoscută. In biblioteca sa lumina rămânea aprinsă până târziu, până după miezul nopţii. Inteligenţa sclipitoare, memoria neobişnuită, cunoaşterea atâtor limbi vechi şi moderne, latina, greaca, ebraica, franceza, italiana, germana, engleza şi maghiara lăsa să se întrevadă preotul erudit şi de înaltă spiritualitate. PS.I Suciu, "un inegalabil orator şi mânuitor de condei", spunea: "În scrisul părintelui Iuliu Hirţea – ca şi în vorbirea sa – fiecare cuvânt este analizat şi cântărit cu multă grijă, şi numai după ce fiecare frază este bine şlefuită, rămâne definitivă. Totul verificat. Nimic nesigur".Toate acestea au determinat pe IPS. Valeriu Traian Frenţiu "să-l desemneze drept urmaş al său".
Nu este drept să nu fie cunoscut adevărul, şi Biserica Greco-Catolică nu va înceta să-l spună. In anul 1948, prin emiterea Decretului 358 din 1 decembrie 1948 şi prin violenţă Biserica Română Unită cu Roma – Greco-Catolică este suprimată, toate bunurile ei împărţite între stat si Biserica Ortodoxă, întregul episcopat şi preoţii care nu au acceptat unirea forţată cu Biserica Ortodoxă sunt întemniţaţi, episcopatul la 28/29 octombrie. Părintele Iuliu Hirţea a fost însă arestat mult mai devreme, în primăvara anului 1948, ca să fie eliberat aproape peste un an şi arestat iarăşi în 1953, când, consacrat fiind ca Episcop în clandestinitate de către Nunţiul Apostolic Patrik O’Hara, muncea pentru organizarea Diecezei în acele condiţii vitrege şi primejdioase pentru Biserica Greco-Catolică. Trebuia asigurată asistenţa spirituală a credincioşilor şi susţinerea materială a preoţilor care nu şi-au lepădat credinţa, dar şi a familiilor acestora. A trecut prin închisorile din: Oradea, Târgu-Ocna, Jilava, Piteşti, Dej şi Gherla. La proces a făcut "o frumoasă mărturisire de credinţă", declarând că Episcopul şi preoţii greco-catolici sunt condamnaţi pentru că "au refuzat să facă compromisuri, continuând să-şi facă datoria de Episcop şi preot şi în acele timpuri în care Biserica a fost scoasă în afara legii". In amintirile celor care l-au cunoscut în detenţie a lăsat imaginea luminoasă a unui adevărat preot şi Episcop. Mulţi dintre aceştia " au devenit din nou credincioşi practicanţi, iar unii i-au declarat că doresc să aparţină în viitor Bisericii Române Unite".
Prin decretul de graţiere emis în 1964 pentru deţinuţii politici, este eliberat. Revine la Oradea unde îşi continuă activitatea în clandestinitate. Greco-catolicii orădeni şi din întreaga Dieceză îl aveau iarăşi aproape pe Părintele lor. Simpla lui prezenţă era dovada că Biserica Greco-Catolică nu a putut fi distrusă, era ca un simbol al vieţii acestei Biserici. Înfruntând pericolul, abia eliberat, cu mult curaj semnează alături de IPS. Alexandru Todea şi de ceilalţi Episcopi greco-catolici din clandestinitate cereri şi memorii către conducerea statului pentru obţinerea libertăţii Bisericii Române Unite cu Roma. Si a făcut acestea toate până la sfârşitul vieţii, purtându-şi durerea cu discreţie şi demnitate. Si nu era mică această durere, căci Părintelui Iuliu Hirţea i-a fost martirizată Biserica, i-au fost frânte atâtea idealuri, i-a fost zădărnicită munca de traducere a Sfintei Scripturi, totul, nu i-a rămas decât propria jertfă, martiriul. La aniversarea a 45 de ani de la absolvirea liceului din Beiuş" venindu-i rândul să vorbească despre realizările vieţii, el, premiantul clasei, a spus doar atât: " Dragii mei foşti colegi, daţi-mi voie ca în aceste momente atât de solemne să evoc puterea emoţiilor lui Octavian Goga, în locul vieţii trăite aievea:
"Şi-acum sub tâmpla mea fierbinte,
O lume veche nu reînvie;
Nu câte-au fost îmi vin în minte,
Ci câte-ar fi putut să fie".
La 28 iunie 1978 se stingea din viaţă, într-un spital din Oradea, Episcopul Martit Iuliu Hirţea. La înmormântare, IPS. Alexandru Todea, numeroşi preoţi şi mulţime de credincioşi greco-catolici din tot Ardealul au fost la căpătâiul celui care pleca, dar care în anii cei mai grei din viaţa Bisericii noastre a fost preotul şi Episcopul care şi-a îndeplinit misiunea, indiferent de lanţuri şi suferinţe. Nu s-a auzit plânsul clopotelor Catedralei "Sf. Nicolae"care atunci era înstrăinată şi nici nu a fost înmormântat acolo unde se cuvenea, în cripta Catedralei, ci în Cimitirul orăşenesc. Cuvintele săpate pe placa mormântului său spun peste timpuri cine a fost Episcopul Iuliu Hirţea, Mărturisitorul Credinţei: "Fac parte din istoria creştină, din epoca de adevăr şi har, ce-a îmbrăcat pământul cu lumină şi l-a-nfrăţit sub sceptru de Pescar".
După revenirea Catedralei Episcopiei Greco-Catolice, osemintele Episcopului Iuliu Hirţea au fost depuse în cripta de sub altar alături de înaintaşii săi.
Viaţa şi "lupta cea dreaptă" a Episcopului Iuliu Hirţea rămân un îndemn peste timpuri pentru toţi fiii Bisericii Greco-Catolice: să realizeze ceea ce Preasfinţiei Sale nu i-a fost îngăduit… "din câte-ar fi putut să fie".
Biroul de presă al Episcopiei de Oradea