Episcopul Moise Dragoş

Eparhia de Oradea

Nemulţumirile românilor uniţi din vicariatul de pe lângă episcopia de rit latin din Oradea, fiind bine cunoscute la Curtea vieneză, împărăteasa Maria Terezia hotărî să defalce vicariatul şi să-l ridice la rangul de episcopie autonomă, ceea ce şi făcu, la 26 iulie 1776, prin numirea de episcop român unit, independent de episcopul latin, a lui Moise Dragoş, originar din Turda, ajuns paroh şi protopop în Oradea. Datorită unor neînţelegeri intervenite între Sfântul Scaun şi Curtea imperială, noua dieceză a fost înfiinţată canonic numai după un an, prin bula Papei Pius al VI-lea din 16 iunie 1777, cuprinzând parohiile unite din comitatele Bihor, Arad, Bichiş, Cenad, Ciongrad, Timiş-Torontal şi Caraş, ca sufragană Arhiepiscopiei latine de Strigoniu, aşa cum, sub jurisdicţia acesteia, era în acel timp şi Episcopia de Alba Iulia şi Făgăraş.

La 23 iulie 1777 a fost confirmată şi numirea episcopului Moise Dragoş, după care a fost hirotonit la 9 noiembrie acelaşi an în catedrala din Oradea, prin punerea mâinilor episcopului Grigore Maior de la Blaj. Odată cu episcopia a luat fiinţă şi capitulul eparhial, format din 5 canonici. La 16 februarie 1781, episcopia de Oradea a fost înzestrată de către împăratul Iosif II cu domeniul de la Beiuş. Episcopul Moise Dragoş a încetat din viaţă la 16 aprilie 1787. De la el ne-a rămas lucrarea scrisă De ortu, progressu, conversione Valachorum, Episcopis item Arhiepiscopis et Metropolitis eorum, în care pledează pentru restaurarea Mitropoliei de Alba Iulia.

* * *

Informaţii preluate din cartea “Catolicism şi Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.