Vineri 20 martie, ora 9 si ora 18, au urmat meditaţiile nr. 2 şi 3 iar sâmbătă meditaţia a 4a . Redăm mai jos conţinutul lor.
Vineri 20 martie, orele 9
Vom urmări, pornind de la profeţii Vechiului Testament, înţelegerea Patimilor lui Isus, figura Mântuitorului, misterul morţii şi Învierii lui Cristos. Trebuie să avem un raport autentic cu Dumnezeu, dar există mai multe modalităţi de a înţelege creştinismul. Adesea se merge la biserică:
– din interes de publicitate;
– doar de sărbători;
– pentru că e tradiţie de familie;
– ca o ocazie să-şi etaleze hainele;
– pentru că nu lipsesc niciodată, deşi nu înţeleg nimic din centralitatea liturghiei;
– pentru că încearcă să aibă o viaţă sacramentală, dar acasă sunt puşi în contradicţie cu o lume opusă;
– pentru că sunt creştini autentici, care caută direcţiunea spirituală, aprofundarea credinţei; sunt sensibili la nevoile aproapelui. Încearcă să apere valorile creştine. Nu sunt perfecţi, dar îşi dau seama de înclinaţia spre păcat şi luptă cu ea.
– pentru că îşi deschid sufletul total la opera spirituală şi doresc să fie zilnic modelaţi de Dumnezeu.
Satana învinge acolo, unde nu există apărare, cei care nu cred că există, nu se feresc. Prima figură profetică într-o manieră puţin diferită este Moise . El conduce poporul din sclavie spre libertate.
Ilie îşi riscă viaţa, apărând adevărul credinţei printre necredincioşi, şi arătând ce înseamnă a fi credincios.
În vremea lui David, Nathan este chemat de Dumnezeu să repare greşelile socrului său. Şi pe David îl vedem într-o situaţie dramatică izvorâtă din păcat. El se îndepărtează de Dumnezeu când pofteşte pe Batşeba femeia lui Urie Heteul. El uită de poruncile lui Dumnezeu şi-l trimite să moară în luptă pe soţul ei. Nathan e trimis la David ca să-l pedepsească şi îi spune cum bogatul a servit călătorul cu oiţa iubită a săracului , deşi el avea multe vite şi oi. Lui David, indignat de nedreptate, îi spune, în faţă, că netrebnicul acela este chiar el David, care a nesocotit porunca Domnului. David recunoaşte că a păcătuit. Dumnezeu nu vrea moartea lui David, ci convertirea lui. Aşa că David se va schimba, va pierde copilul făcut prin nelegiuire şi îl va avea pe Solomon.
Toţi vechii profeţi pregătesc venirea lui Cristos. Acest şir de profeţi se încheie cu Isaia, care va face legătură cu Noul Testament. Cartea lui Isaia este mare, densă, bogată. Nu are un unic autor. Ea se poate împărţi în trei. Prima parte, secolul VIII Î.C. este chiar a lui Isaia. Este o perioadă dură pentru regatul lui Israel. Se vorbeşte despre viitor. El cere convertirea poporului. El vorbeşte cel mai mult despre Mesia. În primul fragment, se referă la credinţa lipsită de autenticitate.
Nu te poţi declara catolic, dacă nu participi la viaţa bisericii. S-ar putea spune că ateii sunt mai sinceri, pseudocreştinismul este mai periculos. Acei creştini, care îl atacă pe Papa Benedict al XVI-lea reprezintă pe politicienii care nu acceptă morala susţinută de Papă. Ei diferenţiază moralitatea de normalitate.
Nu găsim normal ca un copil din România să fie dat în adopţie la un cuplu de homosexuali din S.U.A. La Isaia ni se prezintă o societate mizerabilă dinainte de Cristos, dar în societatea de azi, oamenii se comportă de parcă Isus nu ar fi existat. Societatea umană de astăzi, a ajuns sub nivelul animalelor. Animalul nu atacă un puiuţ, dimpotrivă. Societatea noastră este o societate care se apropie de sfârşit. Este mai rea decât Sodoma şi Gomora evocate de Isaia. Se cunoaşte un caz, când (la noi) un tânăr refuză să meargă la patul de moarte al tatălui, îi întoarce spatele.
Cartea lui Isaia este foarte profundă. Nu vorbeşte doar de Patimile lui Cristos, ci şi de lipsa credinţei autentice.
Cu fiecare păcat al nostru punem încă o dată coroana de spini şi înfigem cuie în Mântuitor.
Vineri 20 martie, orele 18.00
Imaginea răului este lumina cucerită de întuneric. Soluţia pe care o aduce mesagerul lui Dumnezeu, Isaia, este Învăţaţi să faceţi binele! Suntem cu toţii nişte copii care trebuie să înveţe, învăţăm şi să umblăm.
Isaia aminteşte despre Sodoma şi Gomora. Răul care stăpânea acolo era mentalitatea colectivă. Dar acum care este mentalitatea? Logica societăţii în care trăim este cea a răului.
Capitolul 61 se numeşte Vestirea mântuirii prin Mesia. În primul verset, Isaia spune: M-a trimis, să propovăduiesc celor robiţi slobozirea şi celor prinşi în război libertatea. Isus Cristos este vestea cea bună, propovăduitorul adevărului. Este inutil să căutăm libertatea în afara LUI. În ziua de astăzi, libertatea semnifică Fă ce vrei, adică, haos, confuzie, domnia răului. Omul de astăzi nu-l crede liber, pe cel care îl asculta pe Cristos. Isus Cristos nu impune, ci propune.
Imaginea răului este imaginea fizică a mlaștinii, a nisipurilor mişcătoare. Cine refuză pe Dumnezeu, refuză libertatea. Când te droghezi, din nevoia de a fugi, te crezi eliberat, dar problema nu se rezolvă, ci se adânceşte. Foarte multe familii se plâng că tinerii nu cred destul în Dumnezeu. Dar ce le-au oferit? Le-au transmis credinţa ? Tânărul simte nevoia să vorbească, dar părinţii nu au timp, atunci tânărul alege alternativa, ce vede la alţii, la colegi, la prieteni, încearcă diferite experienţe şi se pierde. Punem vina pe el, dar numai la 20 de ani vrem să-l aducem pe calea cea bună. Ca să fii liber, trebuie să alegi, dar ca să alegi, trebuie să ai din ce să alegi. Un tânăr uitat de părinţi, alege ce vede la alţii. La spovadă, părinţii trebuie să mărturisească păcatul omisiunii : ce nu au făcut, ce au făcut pentru aceşti tineri.
Marxismul şi comunismul au trâmbiţat că ne eliberează. Ce au eliberat? Au pus gratii, de exemplu prin telefoanele ascultate. Preoţii greco-catolici şi romano-catolici au fost arestaţi pe motive de religie, nu pe motive politice. P.S.-ului Vasile Aftenie i s-a propus mai întâi la un banchet să semneze schimbarea credinţei, contra unor promisiuni, apoi i s-a impus convocat fiind la Ministerul de Interne. A preferat să moară în chinuri, dar liber. Cei care l-au ucis nu erau liberi! Cine este cu Cristos, este liber! Aceasta este esenţa bisericii.
În 1950, comuniştii chinezi făceau la megafoane educaţie marxistă, iar femeile tibetane, obişnuiau să răspundă cu un gest, care semnifica alungarea duhurilor rele. Tibetanii s-au plâns că li s-a furat tăcerea.
Mesia, pe care îl vestesc profeţii, este singura cale de vindecare, este adevărul.
Din Isaia, capitolul 62: Venirea mântuirii înţelegem că aceasta vine din patimi şi înviere. Numele nou cu care ÎL vor chema va fi Cristos, fiul lui Dumnezeu, Mesia. Isus a fost văzut de contemporanii săi ca un rege, iar mântuirea era adresată poporului evreu ca o eliberare politică. Cetatea pomenită era Ierusalimul. Răsplata este mântuirea. Isus ia asupra Sa păcatele lumii întregi, pentru ca lumea să se mântuiască. Mielul pascal nu putea avea defecte, tot aşa Isus este cel care prin sângele său se sacrifică pentru mântuirea noastră.
Capitolul 58: Postul cel adevărat face deosebirea dintre postul autentic, şi cel ipocrit.
Nu putem vorbi de post, când ne înţelegem viaţa ca pe un câmp de luptă: Asupriţi pe lucrătorii voştri(…) Voi postiţi ca să vă certaţi. Semnificaţia postului este convertirea. Trebuie să existe dorinţa de a te schimba, de a-L lăsa pe Dumnezeu să lucreze în tine. Dacă viaţa mea nu se schimbă cu nimic, degeaba ţin postul. Vrem să părem creştini, spunem de cinci ori, să audă toţi că nu mâncăm carne. Nu exteriorul contează, ci interiorul / convertirea. Postul este iubire şi umilinţă: să recunosc că Dumnezeu ajută neputinţei mele. Există metania mică şi metania mare. Te aşezi pe jos şi recunoşti că fără Dumnezeu este un nimic, un păcătos. Imaginea omului care posteşte să fie ca a vameşului, care nu îndrăzneşte să ridice capul. Orgoliul însă ne opune lui Dumnezeu. Când lucrurile ne ies bine în viaţă să-I mulţumim LUI că ne-a impregnat de Spiritul Sfânt.
Meditaţia se încheie cu exemplul credinţei autentice, prin evocarea Monseniorului Vladimir Ghica. Acest om de o distincţie, discreţie şi cultură deosebită a trăit în umilinţă, s-a impus prin blândeţe, îndurare, curaj şi credinţă reuşind să convertească pe alţii.
Sâmbătă 22 martie:
Meditaţia de la ora 9 a fost precedată de o Sfântă Liturghie, urmată de grupuri mici de discuţii şi posibilitate de spovadă. Părintele vicar C. Mureşan a asigurat spovada
Conţinutul meditaţiei:
Se evocă modalităţile de receptare ale Paștelui, în societatea noastră:
– necunoaşterea adevăratei semnificaţii a sărbătorii;
– cum sunt priviţi adevăraţii credincioşi de opinia publică;
– ipocrizia;
– denaturarea pregătirilor de sărbătoare.
Se aminteşte o predică celebră din Krakowia, cu un titlu sugestiv: Cristos a înviat şi cui îi pasă?
Se redă de asemenea, o propoziţie des vehiculată în Postul Mare: Mă spovedesc de Paşti, de parcă numai atunci trebuie să te spovedeşti. Cine refuză spovada, refuză, în realitate, harul lui Dumnezeu.
Se revine asupra dramei multor familii, în care o singură persoană ţine post. Ce e de făcut cu ceilalţi ? Rugăciune, exemplu, clarificate adevărurile credinţei.
Părintele trece la o scurtă lectură din capitolului 61 din Isaia: Vai ţie neam păcătos, (…) Luaţi aminte la învăţătura Domnului, voi popor al Gomorei (…) Ce-mi foloseşte mulţimea jertfelor voastre?
În continuare ni se arată că Golgota nu este un final, este un pas spre lumină, spre mântuire. Noi avem tentaţia de a vedea la fiecare colţ un final. În viaţa omului pot să apară dezamăgiri, căci viaţa este compusă din multe cruci. Crucea însă simbolizează Învierea. În viaţa creştină nu există final, nu există înfrângere adevărată, doar dacă îl renegăm pe Dumnezeu. La fiecare cruce, urmarea este Învierea.
Simion Cireneul a trebuit să ducă crucea lui Isus. Întâlnirea lui, cu Isus Cristos, i-a schimbat viaţa. Crucea noastră e dusă chiar de Isus.
Trebuie să subliniem forţa Crucii şi să clarificăm conceptul de singurătate. Nu există singurătate, sau doar una singură, cea fără Dumnezeu. Solitudinea este un mit păgân. Ea este lipsa dialogului cu Dumnezeu. Societatea noastră seamănă cu o asociaţie de oameni singuri. Refuzându-L pe Dumnezeu, ei nu mai pot comunica între ei. Unde nu există Dumnezeu, omul devine străin pentru celălalt. În romanul Străinul de A.Camus, omul nu mai simte pe Dumnezeu şi moare singur. Crucea este dătătoare de viaţă, pentru cine crede.
Întrebarea lansată pentru grupurile de discuţii este: Cum trăim noi experienţa crucii. Îl simţim noi pe cel care ne poartă crucea?
Duminică 22 martie a avut loc încheierea misiunilor populare.
Daniela Perian
Timişoara
Misiuni Populare la Timişoara. Prima zi
Misiuni Populare la Timişoara. Ultima zi